Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-și planifice viața?

Un student e un tânăr în formare pentru viață, pentru Hristos, și el are nevoie să prindă din toate părțile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoții care îl formează, de la părinții care îl cresc și care îi dau câte un sfat. Apoi trebuie să și pună în practică. Un student studiază, meditează, dar nu numai; el trebuie să fie și un om activ, un om de societate, care să cunoască cât de cât problemele sociale, problemele vieții, problemele politice, și nu neapărat numai cele religioase, ca să știe în ce context își duce și el viața, nu? Trebuie să-și facă și el o familie, un cămin, trebuie să știe cum să-și direcționeze pașii; nu trebuie să fie un om rupt de realitatea de zi cu zi a vieții.

Apoi, să fie și un om milos – să se ducă la un om necăjit, la un om bolnav și să vadă ce simte acesta, să afle cum ar putea să-l mângâie, iar Duhul Sfânt îl va învăța să-i spună o vorbă bună. Să-i duci ceva folositor, să-i cânți ceva, dacă poți, să plângi puțin cu el, să-i dai un pahar cu apă... Vei vedea că ieși mai înnobilat de acolo! Să meargă și la o închisoare, dacă are voie, să vadă și omul care stă după gratii, de ce stă și cât e de greu acolo – să te pui în postura lui și să pui și umărul acolo, să vezi cum ar fi să-l salvezi, măcar cu un sfat.

Un student trebuie să fie și un bun muncitor, și legat de pământul străbun, pentru că pământul te înnobilează, îți dă verticalitate. Altfel este un om care trăiește anarhic și așteaptă să-i dea alții totul de-a gata – mama, tata, bunicii și alții care mai sunt în preajma lui. De aceea, noi, de multe ori, n-am știut să ne încorporăm într-o ordine a lumii, să punem umărul la greul neamului acestuia. Așteptăm să ne vină totul de la alții, ne-am umplut țara de datorii și umblăm cu căciula în mână pe la toate organizațiile mondiale. Rușine! Noi n-am trăit niciodată din pomana nimănui până acum! Trebuie să punem toți umărul la treabă – și studentul, și țăranul, și călugărul.

Nu fiți doar visători, să faceți filme, fotografii... Trebuie să fim oameni activi, să ne pregătim pentru ziua de mâine, și asta mai ales printr-o viață creștină. Nu vei realiza mare lucru în viață dacă nu te rogi. Fără „Tatăl nostru” puțin lucru faci!

Mi-aduc aminte de un sfânt părinte, un pustnic, la care a venit un tânăr și i-a cerut un cuvânt de folos. Și primul sfat pe care i l-a dat acestuia a fost primul cuvânt din Psaltire: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor n-a stat, ci în legea Domnului e voia lui”. Și tânărul a spus: „Destul, părinte! Mă duc să fac până aici, și după aceea mă întorc să-mi spuneți restul”. S-a dus tânărul acela, care era tot călugăr, și s-a făcut pustnic, iar bătrânul a uitat de el. După 30 de ani a venit din nou – bătrânul nu-l mai cunoștea, dar, prin Duhul Sfânt, l-a recunoscut. I-a zis tânărul pustnic: „Părinte, am venit să-mi spui continuarea psalmului I din Psaltire!” Și bătrânul și-a adus aminte: „Dar câți ani sunt de când ai venit la mine?” – „Sunt treizeci de ani. Și m-am luptat să ajung la fericirea bărbatului care în calea păcătoșilor n-a stat și în calea celor necredincioși n-a umblat”. Vă imaginați?!

Fiecare cuvânt din Scriptură e plin de învățătură; puneți-l, fraților, în practică!

(Duhovnici români în dialog cu tinerii, (ediția a II-a), Editura Bizantină, București, 2006, pp. 217-219)