Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în această icoană ținându-L pe Pruncul Hristos cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă poartă un buchet simbolic de flori, în care predomină crinii albi (sau chiar un singur crin alb). Crinul simbolizează floarea cea nepieritoare a fecioriei și neprihănirii Preacuratei Fecioare Maria, căreia Biserica i se adresează în imnuri cu „Tu eşti rădăcina fecioriei şi Floarea cea neveştejită a curăţiei”.
Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare” este prăznuită pe 3 aprilie. Această icoană mai este numită și „Floarea neprihănită” sau „Floarea de crin”.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în această icoană ținându-L pe Pruncul Hristos cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă poartă un buchet simbolic de flori, în care predomină crinii albi (sau chiar un singur crin alb). Crinul simbolizează floarea cea nepieritoare a fecioriei și neprihănirii Preacuratei Fecioare Maria, căreia Biserica i se adresează în imnuri cu „Tu eşti rădăcina fecioriei şi Floarea cea neveştejită a curăţiei”. Din aceste cântări închinate Maicii Domnului se trage și denumirea icoanei.
În unele icoane, pe lângă crini mai sunt zugrăviți trandafiri, bujori sau alte flori.
Hristos este zugrăvit purtând coroană și îmbrăcat cu veșminte împărătești. El binecuvântează cu mâna Sa stângă, iar în mâna dreaptă ține un glob pământesc ce are deasupra o cruce (glob crucifer), ceea ce înseamnă că El este Stăpânul lumii și Mântuitorul tuturor. În unele copii ale icoanei, Pruncul Hristos ține în mâna stângă sceptrul, ca simbol al autorității supreme.
Nu se cunoaște când și unde a apărut această icoană în Rusia. Copii ale acestei icoane făcătoare de minuni s-au proslăvit în Moscova, în Voronej, dar și în alte locuri din Rusia și Ucraina, tămăduind mulți bolnavi.
Icoana Maicii Domnului de la Mahairas Ciprului (Mahairiotissa)
Icoana Intrării în biserică a Maicii Domnului
Traducere și adaptare:Sursa:http://oca.orgCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro