Peștera Sfântului Ioan Cucuzel – Athos
Între Katisma Sfinţilor Arhangheli şi Paraclisul Sfinţilor fără de arginţi (Cosma şi Damian), lângă Mănăstirea Marea Lavră, în partea de sud-est, se află Peştera Cuviosului Ioan Cucuzel.
Cuviosul Ioan Cucuzel a fost din cetatea Dirrachia (Bulgaria). Orfan fiind, a fost luat de foarte tânăr la şcoala de muzică de la Constantinopol, unde a ajuns cel mai iubit cântăreţ al curţii imperiale.
Râvnind la viaţa monahală, a plecat de acolo pe ascuns şi a mers la Muntele Athos, unde a fost tuns în monahism la Marea Lavră. Fiindcă i-a spus egumenului că este neştiutor de carte, acesta l-a trimis să pască ţapii mănăstirii. El a dus viaţă de mari şi neobişnuite nevoinţe. Maica lui Dumnezeu i s-a arătat lui în două rânduri.
Tradiţia spune că, înainte de a se construi Katisma (chilie cu bisericuță) închinată Sfinților Arhangheli, Cuviosul s-a nevoit pentru o perioadă de timp într-o peşteră în partea de sud-est a mănăstirii, care are doar o intrare strâmtă şi un demisol.
Pomenirea Cuviosului Ioan Cucuzel se face pe data de 1 octombrie.
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro