Să fim răbdători
„Care dintre voi va căuta ce este drept să ştie acestea: Să poarte sarcina fratelui său pâna la ultima lui suflare”
În faţa greşelilor altora, se cuvine să dăm dovadă de necurmată răbdare (Scrisoarea 19). „Să ai îngăduinţă şi răbdare cu cei ce cad” (Scrisoarea 19).
Orice pagubă am suferi de la semenul nostru, aflăm dreptatea nu cerând dreptate, ci răbdând. „Cine este nedreptăţit în această lume şi vrea să-şi facă dreptate să ştie bine că aceasta înseamnă să poarte sarcina fratelui său, a aproapelui său până la ultima suflare şi să aibă răbdare în toate suferinţele acestei vieţi. Pentru că orice necaz care ne vine în această lume, fie din partea demonilor, fie chiar din însăşi firea noastră, poartă în sine şi un folos pe măsură. Şi oricine trece cu răbdare prin acel necaz primeşte plată – în această viaţă, arvuna, iar în cealaltă, plata deplină” (cf. I Cor. 13, 10) (Scrisoarea 38). „Care dintre voi va căuta ce este drept să ştie acestea: Să poarte sarcina fratelui său pâna la ultima lui suflare” (Scrisoarea 56).
(Jean-Claude Larchet – Despre iubirea creştină, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, p. 161)
Despre necazuri și presupusele lor cauze
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro