Vama, judeţul Suceava. Un important punct pe harta istorică a Bucovinei, situat, aproape ca-ntr-un cleşte, între două râuri pe cât de cunoscute, pe atât de frumoase: Moldova şi Moldoviţa. O aşezare demnă de istoria pe care a scris-o de-a lungul veacurilor în calitatea sa de vamă la graniţa dintre Moldova şi Transilvania.

Chiar în buza drumului european ce înaintează spre inima Ardealului, în cimitirul vechi de la Vama, se poate observa coama unei biserici de lemn peste care timpul şi-a lăsat, apăsat, amprenta. Lăcaşul poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi a fost construit, potrivit înscrisurilor păstrate în arhiva parohiei, pe la 1797, ceva mai la vale de locul pe care se află astăzi. Adică, pe actualul amplasament al bisericii de zid din centrul localităţii. „Această biserică a slujit ca biserică de parohie în locul celei noi. În 1937 a fost mutată în cimitir. Din documentele care ne-au rămas de atunci am înţeles că în 1937, când a fost reclădită în cimitir, s-a renunţat la turnul pe care îl avusese înainte. Acum este un fel de paraclis de cimitir. O dată pe an facem slujbă, la pomenirea morţilor“, explică pr. Nicolae Moroşan, paroh în această parte a localităţii de 30 de ani.

Istoria recentă începe, deci, la 1937, când comunitatea reuşeşte să construiască biserica nouă, de zid, iar lăcaşul de lemn, ce deservise până atunci acea parte de sat, este desfăcut bârnă cu bârnă, mutat pe actualul amplasament şi clădit la loc. Vorbim, deci, de o bisericuţă „călătoare“, practică frecvent întâlnită în secolele XVIII-XIX, în zona Moldovei.

Astăzi - aveam să aflu de la parohul Nicolae Moroşan - această biserică de lemn serveşte doar ca paraclis de cimitir, după ce, vreme de 10 ani, a slujit ca biserică unei părţi a localităţii în care s-a construit o biserică nouă.

Datorită vechimii şi valorii sale arhitecturale, Biserica de lemn „Sf. Nicolae“ de la Vama a fost declarată, în 2004, monument istoric. Pe bună dreptate, pentru că lăcaşul din mijlocul cimitirului de la Vama este una dintre bisericile de lemn vechi şi valoroase ce mai există astăzi în cuprinsul Sucevei.

Măiestria lemnarilor bucovineni

Şi în cazul bisericii de lemn de la Vama avem de-a face cu o biserică impresionantă ca dimensiuni, chiar dacă totul este realizat din lemn. Cu o suprafaţă totală de 117 metri pătraţi, acest lăcaş rivalizează cu succes până şi bisericile de zid. „Din păcate, nu avem banii necesari pentru a o restaura complet. Comunitatea este mică, iar posibilităţile sunt reduse. În plus, biserica este monument istoric, iar procedurile de demarat sunt anevoioase şi costisitoare“, spune părintele Moroşan, în timp ce intrăm în biserică.

Lăcaşul de lemn de la Vama este construit, potrivit însemnărilor din condica parohiei şi a pisaniei incizată în chirilică pe ancadramentul uşii de intrare, de un meşter pe nume Derhet Matei. Lucrătură trainică, din bârne de brad cioplite „în patru feţe“, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“. După mutarea sa în cimitir, bârnele au fost blănite cu scândură de brad, pentru a fi protejate.

Un alt element distinctiv al stilului arhitectural îl reprezintă consolele pe care se sprijină acoperişul, cunoscute în limbajul meşterilor lemnari ca fiind realizate după modelul „cap de cal“. De asemenea, acoperişul este realizat din şindrilă.

Ancadramentul uşii de intrare prezintă decoraţiuni extrem de valoroase, apreciate de cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian, autorii unui foarte serios studiu asupra bisericilor de lemn din Moldova, ca având „o notă aparte, prin modernismul lor“. Acesta prezintă „jocuri de linii, formând, printre altele, două sfeşnice stilizate“.

„Când am venit paroh aici, biserica de lemn era destul de degradată. Am reuşit să schimbăm şindrila de pe acoperiş şi să păstrăm monumentul, în limita posibilităţilor, într-o stare cât de cât bună“, spune părintele Moroşan.

Astăzi, deşi biserica se află într-o stare relativ bună, sunt necesare intervenţii de urgenţă mai ales în interior. Bolţile sunt afectate de infiltraţii de apă, iar lemnul trebuie înlocuit, la fel ca şi pardoseala de lemn. De asemenea, alte priorităţi ar fi schimbarea draniţei de pe acoperiş, dar şi curăţarea iconostasului. De altfel, ultimele lucrări de refacere şi conservare au fost făcute în urmă cu aproape 20 de ani, ceea ce spune multe despre urgenţa cu care trebuie tratate lucrurile în cazul acestui atât de valoros lăcaş. „Avem nevoie de bani pentru a putea face ceva. Este necesară o evaluare serioasă în acest sens. Cât de curând ne apucăm să lucrăm gardul care înconjoară cimitirul şi biserica, dar sunt necesare şi lucrări pentru înlocuirea pardoselii bisericii, precum şi a şindrilei. Dorinţa mea este ca această biserică să devină un fel de muzeu al Vamei de Sus“, spune pr. Nicolae Moroşan.

Bogăţia interiorului

Deşi interiorul este destul de degradat, biserica de lemn de la Vama păstrează încă urmele frumuseţii sale dintru început.

Pe cheile de boltă sunt vizibile câteva fragmente ale picturii cu care odinioară era decorat interiorul. De asemenea, urme ale unor icoane foarte vechi, pictate pe pânză, încă se mai pot observa pe pereţii altarului.

Foarte frumoasă este şi catapeteasma, despre care se spune că ar data de la început de secol XIX. Aceasta este bogat ornamentată cu motive vegetale aurite. Icoanele împărăteşti datează, potrivit unei inscripţii, de la 1805 şi sunt pictate de pictorul Toader Zugravu, de la Frumosu.

Tot în interior se păstrează şi patru strane foarte vechi, cu splendide decoraţiuni cioplite în lemn: „dinţi de lup“ şi rozete.

De asemenea, atrage atenţia coarda de sfeşnice din faţa iconostasului, decorate cu motive florale din fier forjat, asemănătoare cu cea existentă în biserica de lemn de la Drăguşeni, jud. Suceava.

Un monument aproape uitat

La fel ca alte multe monumente istorice, şi biserica de lemn de la Vama de Sus pare să fi fost îngropată în uitare. Deşi lăcaşul se află chiar la drumul european, părintele Moroşan nu-şi aminteşte să fi văzut vreodată picior de turist în zonă. Nici cercetătorii specializaţi în astfel de construcţii nu au ajuns la Vama pentru a vedea, cerceta şi evalua, la justa sa valoare, lăcaşul. Cu toate acestea, biserica de lemn de la Vama îşi ridică semeţ fruntea către cer, căutând să ducă mai departe, pentru cei care aparţin lumii de azi şi de mâine, un trecut despre care ştim foarte puţin, poveşti despre oameni care au fost, dovezi ale trăiniciei lemnului şi mărturii ale bunului gust şi măiestriei cu care lemnarii bucovineni erau înzestraţi. Astăzi, biserica de lemn ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae rămâne un dar ce vine dintr-o lume care se stinge ca un fum. De va fi să străbateţi Bucovina spre Ardeal, nu ezitaţi să vă opriţi câteva minute pentru a admira lăcaşul de lemn din cimitirul de la Vama, atâta vreme cât încă mai stă în picioare. Va fi încă una dintre amintirile speciale pe care ţinutul acesta, în care lemnul e împărat, le oferă cu atâta generozitate.