(Video) Evenimente religioase și culturale la mănăstirea Godoncourt

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale

(Video) Evenimente religioase și culturale la mănăstirea Godoncourt

Români din Franța, Luxemburg și Germania s-au întâlnit în perioada 24 -26 martie, la mănăstirea Godoncourt din Franța, pentru a lua parte la o serie de evenimente religioase și culturale.

Manifestările au debutat vineri, 24 martie, cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite, și au continuat cu o priveghere de toată noaptea. 

În aceste zile, răspunsurile la strană au fost oferite de câțiva membri ai Corului Academic Byzantion din Iași, de membri ai Școlii „Schola Cantorum Byzantion”, precum și doamna Marilyn Leignel.

În cadrul evenimentelor a mai avut loc vernisajul cu tema „Amintiri dintr-o copilărie în România” și conferința „Scara Sfântului Ioan Scararul”, susținută de către părintele Joseph Demanet.

Mănăstirea Godoncourt este un așezământ monahal care vine în sprijinul comunităților ortodoxe din Paris, Strasbourg și Besançon, dar și din alte zone ale Franței, oferind cazare, masă și spații de activități pentru persoanele implicate în viața bisericii.

Citește despre: