(Video) „Grădina cu sfinţi” – cimitirul Mănăstirii Sihăstria

Reportaj

(Video) „Grădina cu sfinţi” – cimitirul Mănăstirii Sihăstria

Cimitirul Sihăstriei este un loc cu totul și cu totul special. Aici te cuprind liniştea şi pacea. Aici nu e nimic sinistru. Crucile părinţilor care au vieţuit în mănăstire sunt rânduite una după alta formând, parcă, o armată. Armata lui Hristos. Credincioșii aprind lumânări şi candelele de la mormintele mona­hilor. Se roagă, vorbesc cu cei care ar putea mijloci la Domnul. În jurul mormântului Părintelui Cleopa, oamenii se strâng ciorchine. Lumea se închină şi sărută crucea de la căpătâiul celui ce le-a fost duhovnic şi îndrumă­tor. Alţii se aşază pe bordura de marmură care înconjoară mormântul şi vorbesc cu Părintele Cleopa. Printre lacrimi, oa­menii continuă să îl roage pe părinte să mijlocească pentru ei la Domnul. Unii vin şi cer vindecare de boli trupeşti, alţii doresc să scape de patimi, sărăcie, şomaj sau deznădejde. Oamenii sunt convinşi că majoritatea celor care se odihnesc în cimitirul Mănăstirii Sihăstria sunt la Domnul şi, ca atare, sfinţi. „Plec tare liniştită de la mormânt. Ştiu că Părintele Cleopa mă aude. Că se roagă pentru mine. Deşi nu îl mai aud, ca atunci când era în viaţă, sunt sigură că părintele îmi vorbeşte”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, o credincioasă. Doamne, pentru rugăciunile Părinților noștri, miluiește-ne pe noi!