(Video) Semănători ai credinței pe tărâm britanic: o eparhie nouă în Anul Centenar – interviu cu IPS Părinte Atanasie
În contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, Preasfințitul Atanasie, Arhiepiscopul ales al noii Eparhii a Marii Britanii și Irlandei de Nord, vorbește despre chemarea la slujire într-un spațiu occidental în care dorul de Dumnezeu al românilor rămâne viu. Interviul explorează semnificația înființării acestei noi eparhii, misiunea Bisericii în diaspora, provocările și proiectele unui nou început pastoral.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 29 februarie 2024, a hotărât ca anul 2025 să fie proclamat, în Patriarhia Română, „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
Pe parcursul acestui an, portalul ortodox doxologia.ro, împreună cu Radio Renașterea (al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului), continuă colaborarea printr-o serie de interviuri, documentare și mărturii, menite să aducă în atenția credincioșilor aspecte istorice și spirituale legate de evoluția Patriarhiei Române și viața exemplară a celor care au suferit pentru credință. De asemenea, va fi subliniată importanța formării duhovnicești a preoților și rolul esențial al păstorilor sufletești în modelarea conștiinței creștine a poporului român.