Binecuvântarea lucrărilor la două biserici moldave

Știri

Binecuvântarea lucrărilor la două biserici moldave

    • Binecuvântarea lucrărilor la două biserici moldave
      Binecuvântarea lucrărilor la două biserici moldave

      Binecuvântarea lucrărilor la două biserici moldave

Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sfinți astăzi Biserica „Înălțarea Domnului“ din parohia Dămuc, Protopopiatul Piatra Neamț.


Biserica „Înălțarea Domnului“ din parohia Dămuc și biserica parohiei Brodina de Sus vor fi târnosite astăzi. La aceste evenimente sunt așteptați sute de credincioși.


Biserica „Înălțarea Domnului“ din parohia Dămuc, Protopopiatul Piatra Neamț va fi sfințită astăzi de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sfântul lăcaș a început să fie ridicat după 1990 iar din anul 2002 este biserică de parohie. Din anul 2002, de când a fost numit paroh părintele Mihai Ionichie, lăcașul de închinăciune din lemn a suferit mai multe modificări care au constat în înlocuirea tavanului cu boltă, pictură în tehnica frescă. „Este o binecuvântare pentru noi faptul că lucrările de modificare a bisericii au demarat la o zi după întronizarea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei a Înalt Preasfințitului Părinte Teofan. În anul 2002 a fost montată încălzirea centrală iar un an mai târziu a fost ridicată casa parohială. În 2005 a fost amenajat drumul către biserică, fiind ridicat un zi de 105 metri. În anul 2007 sfântul lăcaș a fost izolat la exterior iar un an mai târziu s-a realizat catapeteasma din stejar. La intrarea în curtea bisericii a fost ridicată o clopotniță. În 2010, pregătindu-ne pentru acest moment sfânt și de mare bucurie pentru noi, s-a reușit pictarea clopotniței cu scena Înfricoșătoarei Judecăți, care are un efect bun asupra credincioșilor noștri“, a spus Mihai Ionichie.
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților va sfinți astăzi biserica parohiei Brodina de Sus, Protopopiatul Rădăuți, construită de Dumitru Creuco, fiu al satului. Sfântul lăcaș este acoperit cu tablă lindab și are instalată centrală termică de încălzire. De asemenea au fost montate clopote, fost ridicat gard împrejmuitor, a fost sculptată catapetesma și a fost realizată pictura. (Constantin Ciofu)