Vara aceasta ne confruntăm cu temperaturi dintre cele mai ridicate. Creșterea temperaturilor medii din perioada verii nu este însă un fenomen care afectează doar România. Cercetările din ultimele decenii au identificat un fenomen de încălzire la nivelul întregii planete. Procesul încălzirii globale este unul deosebit de complex si încă insuficient cunoscut. Date recente arată însă că încălzirea globală poate declanșa modificări rapide la nivelul întregului ambient terestru, afectând major calitatea vieții.

Creșterea temperaturilor medii terestre - proces accelerat.
Datele arată că activitățile industriale din ultimul secol au determinat creșterea emisiei gazelor cu efect de seră de aproape șase ori! Pare tot mai probabil faptul că încălzirea globală se află pe un trend ascendent, accelerat și nesustenabil. În același timp, potrivit unor estimări statistice, în cazul în care temperatura la nivel planetar va crește cu mai mult de 3 grade Celsius față de nivelul actual, încălzirea globală va determina schimbări inevitabile și dezechilibre majore în procesele cu rol climateric de la nivelul întregii planete. Potrivit acestor estimări, dacă actualul trend se păstrează, o astfel de creștere a temperaturii medii la nivel global este prevăzută chiar pentru sfârșitul acestui secol!
Potrivit evaluărilor climaterice făcute la nivel global de NASA, anul 2005 a fost cel mai cald an al secolului! Datele culese în Antarctica confirmă, de asemenea, faptul că anul 2005 a fost unul neobișnuit de cald. Datele au fost preluate de la sateliții care măsoară temperaturile de la suprafața oceanului și de la sol. Temperaturile din trecut au fost obținute pe baza jurnalelor de bord ale navelor care au traversat oceanul planetar în ultimul secol. Până de curând, cel mai cald an al secolului a fost cel din 1998. Mai mult chiar, cei mai calzi cinci ani din ultimul secol se află între ultimii opt ani, adică 2005, 1998, 2002, 2003 și 2004!
În ultimele decenii ale secolului XX, emisfera nordică a traversat cea mai întinsă și călduroasă perioadă climaterică din ultimii 1200 de ani! Această perioadă, fără precedent, este foarte probabil cauzată de creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Datele conduc la concluzia că ultimele variații majore de climă au fost cele din perioada 890 – 1170 (în emisfera nordică, unde a avut loc o încălzire globală de valori mici) și din perioada 1580 – 1850 (când, potrivit datelor, s-a produs o mică era glaciară).
Obținerea datelor a fost posibilă pe baza depozitelor combustibililor fosili, a inelelor din trunchiurile copacilor și a straturilor de gheața din zonele cu îndelungată perioadă de îngheț. Spre exemplu, inelele mai late corespund perioadelor mai calde, cu mai multă umiditate și cu un ritm mai mare de creștere a vegetației. Pe de altă parte, compoziția calotelor de gheață diferă în perioadele calde față de cea din perioadele reci.

Pierderea controlului asupra efectelor încălzirii globale.
Creșterea concentrației de gaze cu efect de seră poate avea un impact mult mai serios decât s-a crezut până de curând. Datele arată că există șanse foarte mici ca emisiile de gaze cu efect de seră să fie menținute sub nivelul critic în următoarele decade. O conferință internațională organizată în februarie 2006 în Marea Britanie a încercat să stabilească
(1) care este valoarea maximă a gazelor cu efect de seră în atmosfera terestră, care să nu afecteze în mod fundamental procesele vieții și
(2) care sunt opțiunile tehnologice și de politică industrială care pot determina evitarea atingerii acestui nivel.
Raportul concluzionează că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, urmează atingerea unui prag dincolo de care schimbările ar putea fi inevitabile. Dacă procesul de încălzire globală va intra în această fază ireversibilă, efectele vor fi drastice. Vor fi necesari zeci de mii de ani pentru ca dioxidul de carbon să revină la nivelul de concentrație la care era înainte de epoca industrială! Chiar dacă oamenii vor opri definitiv emisiile de gaze cu efect de seră, efectele prezenței lor în atmosferă vor continua să existe mult timp. Trebuie totuși menționat că posibilitățile de diminuare a emisiilor gazelor de seră există, piedicile ținând de dificultățile de utilizare a lor, barierele culturale, prejudecățile sau lipsa de preocupare pentru acest fenomen.
Pană la urmă, un nivel de emisii de gaze de seră acceptabil pentru ecosistem nu există. Aceasta ar fi similar cu a spune că, pentru un fumător deprins cu acest viciu, ar putea să existe un anumit număr maxim de țigări care, odată fumate, să nu-l expună, totuși, în nici un fel vreunui risc. (1)

Norii și cantitatea de lumină solară.

Potrivit unor rezultate recente, se poate afirma că în ultimele decenii o cantitate tot mai mică de lumină solară ajunge pe Pământ. Aceasta nu din cauza faptului că luminozitatea Soarelui scade, ci pentru că straturile de nori reflectă în spațiul extraterestru tot mai multă lumină. Motivul principal pentru creșterea cantității de lumină reflectată de Pământ (strălucirea sa aparentă) este acela că pătura de nori s-a extins și s-a redistribuit la altitudini mai mari. (Factorul ce a determinat creșterea suprafeței norilor la nivel global rămâne încă necunoscut.)
Paradoxal însă, faptul că pe Pământ ajunge mai puțină lumină nu determină o scădere a temperaturilor la sol. Dimpotrivă, cercetări de mare precizie, efectuate în ultimele 3 decenii, arată, ceea ce deja s-a spus, că ambientul terestru trece printr-o perioadă de încălzire globală.
Cercetând umbra Pământului, așa cum apare ea pe suprafața Lunii, se poate aprecia strălucirea aparentă a Pământului. Observațiile arată că lumina reflectată de Pământ (albedo) a crescut, începând cu anul 2000. Aceste observații au provocat dezbateri pe marginea încălzirii globale, pentru că aceasta părea să contrazică întunecarea globală. Mai puțină lumină solară ar trebui să însemne mai puțină căldură. Mai mult, ambele fenomene au și implicații importante în elaborarea modelelor climaterice. Mult timp s-a considerat că intensificarea albedo-ului terestru nu corelează cu datele evidente despre încălzirea globală. Măsurătorile efectuate în ultimii 20 de ani și această ultimă descoperire referitoare la creșterea suprafeței păturii de nori pot lega o explicație.
Climatul terestru depinde de cantitatea de lumina solară ce ajunge la nivelul solului sau a oceanului planetar, precum și de cantitatea de căldură provenita din aceasta lumină pe care Pământul o poate reține. Nu toată lumina care se îndreaptă spre Pământ ajunge la sol. O parte importantă din radiația solară este reflectată de pelicula de nori. În orice moment Pământul este aproape pe jumătate acoperit de nori. Ei formează un adevărat dispozitiv de reflectare a luminii solare, asemănător unei oglinzi de dimensiuni imense. Atât cantitatea de lumină care ajunge pe Pământ cât și gradul de încălzire al atmosferei depind (ambele) de caracteristicile peliculei de nori.
Observațiile au arătat că nu toți norii se comportă la fel cu lumina solară. Norii de joasă altitudine sunt mult mai denși decât cei aflați pe înălțimi. Ei reflectă cea mai mare parte a radiației solare, împiedicând încălzirea solului și a atmosferei cuprinsă între ei și sol. Norii de la mari înălțimi sunt subțiri și mai puțini denși. Ei permit radiației solare să pătrundă în atmosfera Pământului și să încălzească solul. Însă lumina reflectată de sol, de norii de joasă altitudine sau de oceanul planetar nu-i poate străbate la fel de ușor și înapoi spre spațiul extraterestru. De fapt, norii de la altitudini mari acționează asemănător unei pături, reținând mare parte din căldura pătrunsă în atmosferă.
Dacă în primii 15 ani diferența dintre norii de altitudine și cei coborâți era de 7-8 %, în ultimii 5 ani această diferență s-a dublat, ajungând la 13 %. Aceasta înseamnă că norii cu altitudini mari, (cu rol de pătură) s-au extins. (2)



 Schimbări climaterice rapide

Adâncul mărilor, la fel ca și straturile din solul terestru, reprezintă o sursă remarcabilă de date despre trecutul îndepărtat al oceanului planetar. Datele au fost înregistrate în mod natural, de-a lungul a milioane de ani, prin depunerea a numeroase reziduuri organice provenite de la organisme care au viețuit în adâncul oceanului. Compuse din argile și reziduuri ale planctonului, sedimentele acumulează încet dar sigur până la 2 centimetri la fiecare milion de ani, înregistrând cu mare fidelitate toate modificările de ordin chimic petrecute la nivelul întregului ocean planetar. Aceste înregistrări conțin informații pe baza cărora se pot deduce temperatura mediului acvatic, compoziția chimică a apei, nivelul substanțelor nutritive și chiar flora și fauna marină din perioadele vechi. Studiul acestor „depozite de date“ au dezvăluit informații extrem de utile în înțelegerea proceselor care însoțesc fenomenul de încălzire globală.

Potrivit unor cercetări actuale, schimbările climaterice rapide sunt posibile la nivel global și ele pot perturba procese ale ecosistemului. In general, procesele climaterice la nivel global sunt caracterizate de un puternic grad de stabilitate, putând rămâne neschimbate chiar și câteva milioane de ani. Potrivit unor cercetări efectuate în adâncul oceanelor, în trecut, Pământul a traversat perioade de încălzire globală, asemănătoare celei din prezent. Studiul acestor evenimente trecute a pus în valoare faptul că încălzirea globală poate afecta mișcarea curenților oceanici, având efecte dintre cele mai drastice asupra întregului ambient terestru. Toate aceste date pot lămuri posibilele efecte pe termen lung ale actualelor schimbări climaterice.
Datele arată că în urmă cu 55 de milioane de ani a existat o încălzire globală care a determinat o creștere a temperaturii din adâncul oceanelor de la 4 la 7 grade Celsius. Această creștere a antrenat o schimbare rapidă și radicală a sensului de circulație a curenților oceanici din adâncime, iar această modificare a mecanismelor a persistat timp de aproape 20.000 de ani!
Încălzirea globală de acum 55 de milioane de ani a determinat nu doar extincția în masă a viețuitoarelor ce trăiesc în adâncul oceanelor, ci și marile migrații ale mamiferelor (care au putut călători pe noi trasee terestre, mult prea reci înainte de încălzire pentru a putea fi folosite.) Datele arată că, în acea perioadă îndepărtată, după ce încălzirea globală a atins un anumit prag, anumiți curenții oceanici de adâncime din emisfera sudică (denumiți curenți de overturning) s-au oprit rapid. După oprirea lor, în emisfera nordică, au apărut curenți similari. Acești noi curenți au produs o extincție în masă a viețuitoarelor de la mari adâncimi.


Încălzirea globală afectează mișcarea curenților marini

Prin intermediul “înregistrărilor“ din adâncurile oceanelor s-a putut alcătui un “film“ al procesului de extincție din trecutul oceanului planetar. Odată ajunse la mari adâncimi, apele calde de la suprafața oceanelor determină eliberarea metanului depozitat în adânc. Ajuns în atmosferă, acesta accelerează procesul de încălzire globală. Pe de altă parte, atrase în adânc de curenții de overturning, apele de la suprafață cauzează moartea a numeroase specii de viețuitoare de la mari adâncimi. Obișnuite să trăiască într-un mediu acvatic rece și bogat în săruri, acestea nu s-au putut adapta la schimbările rapide ale mediului acvatic.
Diminuarea mișcării curenților de adâncime din oceanele terestre, care au rolul de a amesteca apa adâncului cu cea de suprafață, este esențială în procesul de încălzire globală. Lipsa curenților scade capacitatea oceanelor de a prelua carbonul din atmosferă, ceea ce accentuează și mai mult efectul de seră (surplusul de Carbon din atmosferă nu mai este absorbit în ocean, ci rămâne în atmosferă determinând o și mai accentuată încălzire a oceanelor). Însă aceasta va opri și mai mult circulația oceanelor și va diminua și mai mult capacitatea lor de absorbție a carbonului. Un cerc vicios.
Acest tip de curenți de adâncime sunt deosebit de sensibili la temperatura și salinitatea apelor de la suprafața oceanului. Acest curent, activ în prezent în Oceanul Atlantic, menține media temperaturilor în Europa peste media celor din Canada. În Pacific, acești curenți care recirculă apa nu există, datorită cantităților mari de apă proaspătă ce intră din zona polară. Datorită acestor rezerve de apă proaspătă provenite din topirea ghețarilor, apele Pacificului nu ating niciodată densități (salinități) prea mari, ceea ce le împiedică să coboare la adâncimi foarte mari. În perioada maximumul termic Paleocen, formarea rezervelor de apă de adâncime în Pacific a fost posibilă tocmai pentru că încălzirea globală din acea perioadă a permis acest lucru.
Descoperirea acestui proces de încălzire globală care s-a petrecut în istoria îndepărtată a Pământului arată foarte bine cum simpla acumulare a gazelor de seră în atmosferă poate declanșa efecte climaterice globale, oferind date despre impactul pe termen foarte lung al dezechilibrelor din ecosistem cauzate de factorii antropici. În ciuda faptului că Pământul este un sistem deosebit de complex și de dimensiuni impresionante, el poate suferi totuși schimbări rapide, în situația în care un anumit agent al ecosistemului depășește anumite valori de prag.
Schimbările climaterice din urmă cu 55 de milioane de ani s-au petrecut rapid, pe durata a doar 5000 de ani – un timp extreme de scurt, în raport cu imensele durate geologice. (3)

*Material prelucrat după documente prezentate sub egida:
(1.) NASA's Goddard Institute for Space Studies (GISS), USA;
(2.) New Jersey Institute of Technology, USA;
(3.) American Association for the Advancement of Science, St. Louis, USA în 14 februarie 2006 (data poate sa nu mai apara).



Ambientul terestru – Biserică sau Supermarket
Se spune adesea ca omul este împăratul Creației. Din perspectivă creștină el este mai degrabă administratorul acestei lumi decât proprietarul ei. Desigur, el poate fi cu adevărat împărat al Creației în măsura în care își desăvârșește chipul lui prin asemănarea cu Dumnezeu. Proprietarul acestei lumi este Cel ce a făcut-o, Dumnezeu. Este și motivul pentru care se spune “Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate!“.

Exploatarea accentuată a resurselor și reziduurile poluante cauzează apariția acestor dezechilibre majore în procesele ecosferei afectând tot mai mult ambientul terestru și calitatea vieții. Natura și ecosistemul sunt ceasuri care merg extreme de precis, în ciuda complexității lor și a dimensiunilor lor gigantice. Intervenția abuzivă, lipsita de calcul, exploatarea peste măsură a resurselor planetei are efecte pe termen lung. Lumea ascunde unele rațiuni pe care mulți dintre semenii noștri nu le văd. Dacă nu ținem cont de aceste balanțe (unele dintre ele deosebit de fragile) care conduc procesele existente în ecosferă, consecințele, așa cum se poate observa, nu întârzie să se facă simțite la nivelul întregii planete.
Nici o specie dintre toate cele existente pe Pământ nu a dezvoltat comportamente atât de influente la adresa mediului de viață, care să afecteze echilibrul și dinamica proceselor bio-chimio-fizice de pe întreg globul. Aceasta arată, ceea ce creștinismul a afirmat din totdeauna, că omul are o poziție privilegiată și o mare responsabilitate în natură. El are putere și libertate, fiind după chipul Celui Atotputernic și Liber. Omul are puterea și libertatea de a înălța natura și întreg cosmosul la Dumnezeu, făcându-l Biserică. Dar puterea și libertatea lui înseamnă și faptul că poate deturna mișcarea naturii spre dezechilibru, spre extincție globală și, în final spre autodistrugere. El poate alege postul sau aseceza, consumând din resursele ei cât îi este necesar sau poate epuiza resursele consumând din ea ca dintr-un supermarket, otrăvind mediul natural prin reziduuri și deșeuri. Acest ultim comportament este dăunător, indiferent dacă este motivat de prosperitatea familiei, a companiei unde lucrează sau a țării în care locuiește. Efectele încălzirii globale nu țin de granițe. Ele ne afectează pe toți și pe cei ce se vor naște.
Plină de rațiuni adânci, natura poate fi o școală. Mecanismele complexe sădite acolo de Cel ce a făcut-o, avertizează mereu că împreună avem o responsabilitate deosebită pentru prezervarea ei. Dacă nu vom ști să ne bucuram de acest dar extraordinar, îl vom pierde. Numai printr-o viață spirituală autentică omul poate redescoperi și înțelege manualul de utilizare al resurselor acestei lumi. Fără această perspectivă spirituală asupra lumii în care trăim, viața însăși în numele căreia facem cel mai adesea excese, este pusă serios în pericol.



Dicționar:

Z Curentul de overturning este un curent de schimb, care transportă apa rece și sărată a adâncului la suprafață iar apa caldă de la suprafață o transportă în adânc.
Z Fenomenul reducerii cantității de lumină de la nivelul solului reprezintă ceea ce a fost numit “întunecare globală“ (creșterea și extinderea păturii de nori simultane cu redistribuirea acestora pe altitudini mai înalte.) Fenomenul a fost întâlnit și în perioada anilor 60“.