“Ziua pneumologului ieșean”, organizată de zece ani la Iași

Știri

“Ziua pneumologului ieșean”, organizată de zece ani la Iași

    • “Ziua pneumologului ieșean”, organizată de zece ani la Iași
      “Ziua pneumologului ieșean”, organizată de zece ani la Iași

      “Ziua pneumologului ieșean”, organizată de zece ani la Iași

Biserica "Sfinții Atanasie și Chiril" din Iași și-a serbat astăzi hramul. Cu acest prilej, la Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași a avut loc astăzi “Ziua pneumologului ieșean“, ediția a X-a.

Sute de credincioși din Iași și-au îndreptat astăzi pașii către Biserica "Sfinții Atanasie și Chiril", care funcționează ca paraclis al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, pentru a-i cinsti prin rugăciune pe ocrotitorii acestui sfânt lăcaș. Luni seara, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi. Predica de la final a fost ținută de pr. Marian Timofte, de la parohia “Sfântul Spiridon“ din Iași și misionar de caritate la Spitalul Clinic Județean de Urgențe "Sfântul Spiridon" din Iași. Membrele din asociația filantropică Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iași au oferit cu acest prilej pachete cu alimente tuturor credincioșilor prezenți. Astăzi dimineață, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți. Delegatul Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment, a fost pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iașilor. Programul liturgic s-a încheiat cu Parastasul pentru doamnele care au făcut parte din SOFR, filiala Iași.

"Emoționant pentru mine este că se împlinesc zece ani de când avem această tradiție"

În amfiteatrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie a avut loc un eveniment care a devenit tradiție în ultimii ani, și anume “Ziua pneumologului ieșean“. Mai întâi a fost oficiată o slujbă de Parastas de către soborul de preoți în cadrul căreia au fost pomeniți toți angajații spitalului care s-au mutat la Domnul. A urmat slujba de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de personalul spitalului și de bolnavii internați aici. Părintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iași 1, a remarcat faptul că slujba de pomenire pentru cei adormiți și slujba de mulțumire, prilejuite de pomenirea Sfinților Atanasie și Chiril, reprezintă o continuare a lucrării sfinte din biserică. “Consider că după atâția ani, această întâlnire în ziua hramului Bisericii <<Sfinții Atanasie și Chiril>> nu a fost întâmplătoare. Sfinții Atanasie și Chiril au lucrat ca Biserica să fie sănătoasă, ferită de erezii. În acest spital, personalul luptă pentru continuarea vieții pe pământ, fiind astfel împreună lucrători pentru păstrarea sănătații integrale a omului“, a spus pr. protopop Constantin Andrei, care a apreciat lucrarea pastorală a părintelui Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate la Biserica "Sfinții Atanasie și Chiril" din Iași și redactor-colaborator la Radio TRINITAS. Dumitru Filipeanu, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, și-a exprimat bucuria pentru faptul că soborul de preoți au oficiat cele două slujbe în unitatea pe care o conduce. “Emoționant pentru mine este că se împlinesc zece ani de când avem această tradiție. Mai mult de atât, la acest eveniment a participat personalul care a lucrat în spital de-a lungul timpului“, a spus Dumitru Filipeanu. Părintele Dumitru Păduraru a explicat la final că mâinile prin care personalul medical aduce sănătate bolnavilor sunt “mâinile lui Dumnezeu“. (Constantin Ciofu)