Binecuvântarea lucrărilor în Parohia Moțiori

Arhiepiscopia Aradului

Binecuvântarea lucrărilor în Parohia Moțiori

    • Binecuvântarea lucrărilor în Parohia Moțiori
      Binecuvântarea lucrărilor în Parohia Moțiori

      Binecuvântarea lucrărilor în Parohia Moțiori

Duminică, 6 octombrie 2013, IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Moţiori, Protopopiatul Ineu, la invitaţia preotului paroh Ciprian Petru Sălăvăstru şi a Consiliului Parohial, pentru a binecuvânta şi sfinţi lucrările de restaurare efectuate la biserica parohială cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” din localitate. 

La sosire, IPS Arhiepiscop a fost întâmpinat de către un ales sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Moise Nica, Protopopul Ineului, care a rostit cuvântul de bun venit, de enoriaşi şi de copiii care au oferit oaspetelui buchete de flori. După sfinţirea bisericii a urmat săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti.

În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Înviere şi veghere”, în legătura pericopelor duminicale (Luca 7; Galateni 1), chiriarhul a arătat că minunile învierilor săvârşite de Mântuitorul prefigurează învierea cea de obşte, avertizând totodată asupra primejdiei morţii celei de a doua, adică a celei sufleteşti. Pentru credincios, moartea cea dintâi este adormire în nădejdea răsplătirii dumnezeieşti, cum spune şi rugăciunea bisericii. Mai ales tineretul este îndemnat să fie veghetor la formarea sa în virtutea spre desăvârşire, cu harul lui Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul paroh a fost hirotesit sachelar pentru întreaga activitate depusă de când a fost numit în această parohie. Acesta a mulţumit ierarhului pentru părinteasca purtare de grijă pe care o arată faţă de enoriaşii parohiei, soborului de preoţi pentru împreună-slujire, oficialităţilor pentru sprijinul financiar acordat mereu, cât şi tuturor celor prezenţi. Pentru întreaga activitate depusă în această frumoasă parohie şi  epitropul bisericii  Matei Mihai a primit o diplomă de recunoştinţă din partea Înaltpreasfinţitului.

Parohia Moţiori se află în nordul Judeţului Arad, în Câmpia Cermeiului, o subdiviziune a Câmpiei Crişurilor. Locuitorii satului sunt moţi, primii venind în jurul anului 1925. Din 1928 în Moţiori vor funcţiona o şcoală de stat cu clasele I-IV, precum şi Parohia Ortodoxă Moţiori. Prima biserică de aici a fost ridicată din lemn în anul 1936 pe locul unde este acum casa parohială şi a dăinuit până în anii ’90. Actuala biserică s-a construit între anii 1977-1978. Între anii 1994-1995, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica tempera, iar între anii 2010-2012, pictura a fost restaurată prin grija preoţilor Borca Florin Horaţiu şi Sălăvăstru Ciprian Petru.

(Sursa: episcopiaaradului.ro