IPS Petru Păduraru: "Problema stilului provoacă discuţii inutile şi dezbină creştinii"

Arhiepiscopia Chişinăului

IPS Petru Păduraru: "Problema stilului provoacă discuţii inutile şi dezbină creştinii"

    • IPS Petru Păduraru: "Problema stilului provoacă discuţii inutile şi dezbină creştinii"
      IPS Petru Păduraru: "Problema stilului provoacă discuţii inutile şi dezbină creştinii"

      IPS Petru Păduraru: "Problema stilului provoacă discuţii inutile şi dezbină creştinii"

La 15 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni (Stareţă Egumena Macrina Ursu).

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a tâlcuit Evanghelia din Duminica dinaintea Botezului Domnului, după care s-a referit şi la problema calendarului. Vorbind despre calendar, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a spus: „În fiecare an la sărbătorile de iarnă se discută acelaşi subiect – care stil e mai corect. Şi auzim multe acuzaţii nefondate la adresa stilului nou. Am mai spus şi cu alte ocazii calendarul nu este o dogmă. Nu ne mântuieşte calendarul. Aţi auzit vre-o rugăciune închinată calendarului? Nici eu. Unii în neştiinţa lor au ajuns să îndumnezeiască calendarul, care este o mare rătăcire. Se ajunge până la fanatism să se spună că cei care ţin sărbătorile pe stil nou nu se mântuiesc. Dar fanatismul slăbeşte dragostea. Toată credinţa noastră este cuprinsă în Simbolul de credinţă. Se spune ceva de calendar în Crez? Nu. Atunci de ce atâta agitaţie în jurul acestei chestiuni? Neştiinţa şi neînţelegerea a produs multe rătăciri. Unii se pare că răspândesc dezinformaţii privitor la calendar conştient, pentru a dezbina. Dar lucrarea de a dezbina nu este de la Dumnezeu. Trebuie să ştim că în faţa lui Dumnezeu contează faptele bune şi credinţa şi nici de cum calendarul. Toţi se mântuiesc care se roagă Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi sfinţilor. Putem spune că sfinţii ne ajută doar în ziua cinstirii lor? Bineînţeles că nu. Sfinţilor ne putem ruga oricând, important să ne rugăm cu credinţă şi nicidecum nu contează stilul. Sfinţi nu au problema stilului, el există doar la noi oamenii pentru a genera discuţii inutile şi pentru a ne dezbina”.

„Să ne ferim de atitudini extremiste, care sunt aducătoare de întuneric în suflet, să fim buni creştini şi cumpătaţi în viaţa noastră şi să fim lumină pentru semenii noştri”, a îndemnat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

Mănăstirea de la Ulmu, Ialoveni este singura mănăstire din Basarabia, care o are ca ocrotitoare spirituală pe Sfânta Teodora de la Sihla.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei