Limba română a fost declarată limbă de stat în Republica Moldova

Arhiepiscopia Chişinăului

Limba română a fost declarată limbă de stat în Republica Moldova

    • Limba română a fost declarată limbă de stat în Republica Moldova
      Limba română a fost declarată limbă de stat în Republica Moldova

      Limba română a fost declarată limbă de stat în Republica Moldova

Curtea Constituţională a Republicii Moldova  a pronunţat joi, 5 decembrie 2013, hotărârea privind statutul limbii de stat în Constituţia ţării. Astfel, limba română a fost declarată limbă de stat, după ce, timp de 19 ani, aceasta a fost „limba moldovenească”, informează Ziarul Lumina.

Această decizie istorică, după cum a fost numită de politicieni, istorici, intelectuali şi oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului, a venit din iniţiativa unui grup de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova, care a cerut Curţii Constituţionale (CC) să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, în care limba oficială a statului era declarată limba română, statutul de normă constituţională. Argumentul principal al acestui grup de iniţiativă a constituit faptul că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia. După analizarea dosarului depus şi a argumentelor aduse de grupul de deputaţi, Curtea a hotărât ridicarea statutului Declaraţiei de Independenţă la nivel constituţional, fapt care va duce la reformularea articolului nr. 13 din Constituţie, care până acum stipula că limba de stat este „limba moldovenească, în baza grafiei latine”.

Conform preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, problema denumirii oficiale a limbii de stat a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei ţării. Aceasta îşi are originile în anul 1994, când a fost adoptată Constituţia noului stat independent şi care prevedea că limba de stat este „limba moldovenească, funcţionând în baza grafiei latine“.

Unii analişti politici susţin că decizia Curţii Constituţionale va crea disensiuni în societate, însă acestea nu vor avea efecte majore, informează agenţia de ştiri Info-Prim Neo.

„Până la urmă a triumfat adevărul”

Corecţia anomaliei ce dăinuia de aproape 20 de ani a fost întâmpinată cu entuziasm de oamenii de cultură şi istoricii basarabeni, aceştia apreciind că, până la urmă, „a triumfat adevărul”. „Până la urmă a triumfat adevărul. Era incontestabil, nimeni n-a avut dubii. Pentru foarte multă lume, lucrurile au fost clare. Cei care au fost spălaţi pe creier de propaganda regimului sovietic de ocupaţie au rătăcit, au bâiguit prin întuneric”, a declarat istoricul Ion  Varta pentru Unimedia.md.

Cu toate acestea, decizia CC reprezintă mai curând o „victorie simbolică“, în contextul în care art. 13 din Constituţie poate fi modificat doar cu 3/5 din voturile deputaţilor, acest lucru părând aproape imposibil în actuala legislatură: „O decizie adoptată de Parlamentul actual este practic imposibilă, întrucât actuala guvernare nu întruneşte o majoritate constituţională. Sunt necesare voturi din partea comuniştilor, care nu vor admite şi nu vor vota. Probabil o aducere în concordanţă a prevederilor Constituţiei cu cele din Declaraţia de Independenţă se va face mai târziu, în cadrul unei viitoare legislaturi”, a conchis istoricul.

(Sursa: basilica.ro)