Noul sediu al Asociaţiei Surzilor din România, filiala Galaţi, a fost binecuvântat

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Noul sediu al Asociaţiei Surzilor din România, filiala Galaţi, a fost binecuvântat

    • Noul sediu al Asociaţiei Surzilor din România, filiala Galaţi, a fost binecuvântat
      Noul sediu al Asociaţiei Surzilor din România, filiala Galaţi, a fost binecuvântat

      Noul sediu al Asociaţiei Surzilor din România, filiala Galaţi, a fost binecuvântat

Asociaţia Naţională a Surzilor din România există de peste 85 de ani şi are un număr considerabil de membrii, peste 16 filiale în toată ţara şi un rol important în sociatea românească, prin apărarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

 

La Galaţi a avut loc astăzi, 12 aprilie 2011, binecuvântarea noului sediu al Asociaţiei Surzilor din România, filiala Galaţi, de către părintele consilier Ionel Rotaru, din cadrul Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial, însoţit de diac. Constantin Căuş, asistent social în cadrul Arhiepiscopiei. Cu acest prilej, toţi cei prezenţi au fost stropiţi cu aghiasmă şi unşi cu untdelemn sfinţit.

La sfârşitul slujbei, au fost oferite celor prezenţi, periodicul eparhial „Călăuză Ortodoxă”, calendare şi alte obiecte de colportaj.

sursa: basilica.ro