În atenţia profesorilor de Religie

Arhiepiscopia Iaşilor

În atenţia profesorilor de Religie

    • În atenţia profesorilor de Religie
      În atenţia profesorilor de Religie

      În atenţia profesorilor de Religie

Întrucât cei care doresc să predea disciplina Religie, sau cei care o predau deja au nevoie de binecuvântare arhierească pentru a se înscrie la diferitele etape de mişcare a personalului didactic, Arhiepiscopia Iaşilor anunţă organizarea unor întâlniri în cadrul cărora se va acorda aceasta.

Doritorii vor susţine un interviu în faţa unei comisii formată din reprezentantul Centrului eparhial Iaşi, inspectorul de specialitate pentru disciplina Religie şi un metodist. Candidaţii laici care solicită binecuvântare pentru înscrierea la examenul de titularizare/suplinire vor susţine un examen psihologic, compus dintr-o parte scrisă şi un interviu, în urma căruia se va elibera un aviz psihologic.        

Arhiereasca binecuvântare va fi acordată candidaţilor din judeţele componente ale Arhiepiscopiei Iaşilor în municipiile reşedinţă de judeţ, după următorul program:

-       Iaşi, 04 mai, Colegiul „Sf. Nicolae” (Iaşi,str. Agatha Bârsescu nr. 9), ora 10.00;

-       Botoşani, 06 mai, sediul Protopopiatului Botoşani, ora 10.00;

     -       Piatra Neamţ, 07 mai, sediul Protopopiatului Piatra Neamţ, ora 10.00;

 

Acte necesare pentru obţinerea arhiereştii binecuvântări pentru predarea disciplinei Religie ortodoxă:

Profesori:

1.     Cerere adresată Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;

2.     CV - Europass;

3.     Recomandare paroh din parohia de domiciliu;

4.     Recomandare de la preotul paroh al parohiei pe raza căreia se află şcoala unde a predat în ultimul an;

5.     Memoriu de activitate pentru ultimul an şcolar vizat de directorul unităţii şcolare şi de şeful de cerc pedagogic.

         

Profesori de la Seminariile/Liceele Teologice:

 

1.    Cerere adresată Înaltpreasfinţitului Teofan;

2.    CV-Europass;

3.    Recomandare paroh din parohia de domiciliu;

4.    Memoriu de activitate pentru ultimul an şcolar vizat de directorul unităţii şcolare.

 

Absolvenţi:

 

1.     Cerere adresată Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;

2.     CV - Europass;

3.     Recomandare paroh din parohia de domiciliu;

4.     Recomandarea spiritualului facultăţii de teologie

 

Preoţi:

 

1.     Cerere adresată Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;

2.     CV – Europass;

3.     Recomandare protopopiat;

4.     Memoriu de activitate pentru ultimul an şcolar vizat de directorul unităţii şcolare şi de şeful de cerc pedagogic (pentru cei care au predat în anul şcolar anterior);

 

Consilier învăţământ ,

 

 

Arhim. Hrisostom Rădăşanu

Inspector învăţământ,

 

 

Pr. dr. Bogdan Racu