Restricţii de circulaţie către Mănăstirea Petru Vodă

Arhiepiscopia Iaşilor

Restricţii de circulaţie către Mănăstirea Petru Vodă

    • Restricţii de circulaţie către Mănăstirea Petru Vodă
      Restricţii de circulaţie către Mănăstirea Petru Vodă

      Restricţii de circulaţie către Mănăstirea Petru Vodă

În ziua de 20 iunie, pe drumul ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă vor fi luate măsuri de restricţionare a circulaţiei. Câteva mii de pelerini sunt aşteptaţi la slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu.

Credincioşii care vor dori să participe la slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu vor avea la dispoziţie maşini de maxi-taxi de la drumul naţional DN 15 B. După cum ne-au relatat reprezentanţii Poliţiei Rutiere, începând din această noapte, drumul spre Mănăstirea Petru Vodă va fi închis circulaţiei auto. Persoanele care vor dori să ajungă în localitatea Petru Vodă vor fi nevoite să lase maşinile pe marginea drumului naţional DN 15 B. Slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu va fi oficiată joi, 20 iunie 2013, de la ora 12:00, de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din Patriarhia Română. De la ora 9:00, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va sluji Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Petru Vodă. Înainte de începerea slujbei, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Justin va fi aşezat într-un baldachin aflat în incinta mănăstirii.