19 parohii nemţene au intrat în „Reţeaua de saituri pentru parohii”

Arhiepiscopia Iaşilor

19 parohii nemţene au intrat în „Reţeaua de saituri pentru parohii”

    • 19 parohii nemţene au intrat în „Reţeaua de saituri pentru parohii”
      Până în prezent, au fot predate 64 din cele 150 de saituri parohiale, dezvoltate în faza pilot a proiectului. Se estimează că până la sfârşitul anului vor fi dezvoltate saituri pentru majoritatea parohiilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

      Până în prezent, au fot predate 64 din cele 150 de saituri parohiale, dezvoltate în faza pilot a proiectului. Se estimează că până la sfârşitul anului vor fi dezvoltate saituri pentru majoritatea parohiilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Joi, 10 mai a.c., la sediile protopopiatelor Piatra Neamţ și Ceahlău au fost date în administrarea preoților parohi nemțeni 19 saituri ale parohiilor participante în faza pilot a proiectului „Rețea de saituri pentru parohii şi mănăstiri”, dezvoltat de Doxologia Media. Cu acest prilej, s-a făcut o prezentare generală a proiectului, s-au semnat protocoalele cadru de colaborare, iar preoții au primit parolele de acces şi manualele de utilizare ale noilor pagini web ale parohiilor.

Diac. Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media, a fost prezent joi la sediile protopopiatelor Piatra Neamț și Ceahlău, unde a susținut o sesiune de informare cu privire la condițiile de utilizare și funcționare pentru saiturile parohiilor participante în faza pilot a proiectului „Rețea de saituri pentru parohii şi mănăstiri”, dezvoltat de Doxologia Media. Cu acest prilej, 12 preoți parohi din Protopopiatul Piatra Neamț și 7 preoți din Protopopiatul Ceahlău au intrat în posesia saiturilor parohiale și au primit datele de acces, împreună cu un manual de utilizare, urmând ca de acum înainte preoții să actualizeze și să administreze personal saiturile. Momentan, rețeaua va funcționa în circuit închis, fiind accesibilă doar administratorilor saiturilor deja create, lansarea publică urmând să aibă loc în data de 2 iulie.

„Rețeaua de saituri pentru parohii şi mănăstiri” urmărește atât crearea unui set de saituri care să corespundă nevoilor de comunicare ale parohiilor, cât și interconectarea acestora într-o structură de tip „rețea de socializare”. În acest mod, rețeaua va avea un plus de dinamism și va oferi o imagine „în timp real” a vieții parohiale din Arhiepiscopia Iașilor. În plus, saiturile oferite parohiilor au titlu gratuit și nu presupun costuri anuale de mentenanță, fiind întreținute și dezvoltate de Doxologia Media.

„Această rețea de saituri este de un real folos, în primul rând pentru că facem cunoscută activitatea care se desfășoară în parohie, iar în al doilea rând mă gândesc la tinerii care vor putea accesa saiturile și vor putea fi la curent cu ceea ce se întâmplă în Biserică și, cred, în modul acesta vor fi atrași mai ușor la viața liturgică. Pe de altă parte, majoritatea preoților din protopopiatul nostru își doreau de mult timp să aibă saituri pentru parohii, iar inițiativa Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de a creea această rețea a venit ca o binecuvântare”, a declarat pr. Valentin Tofan, protopopul Protopopiatului Piatra Neamț.

„Preoții din protopopiatul Ceahlău au primit cu bucurie saiturile parohiale dezvoltate de Doxologia Media și credem că această rețea va fi de folos misiunii Bisericii, întrucât vom putea ține legătura mai ușor cu fiii parohiei plecați în alte localități și în străinătate, care vor ține mai mult la parohia satului văzând că parohia nu i-a uitat”, a spus și pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău.

Cei 19 preoți nemțeni posesori de noi saituri parohiale s-au arătat încântați și mulțumiți de noul proiect al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: „inițiativa creării unei rețele de saituri pentru parohii este una lăudabilă, fiind utilă atât pentru noi, preoții, cât și pentru credincioșii din parohie și chiar din afara parohiei. De acum înainte, vom putea crea și o legătură virtuală cu credincioșii noștri, și vom putea transmite informații și lămuriri cu privire la organizarea și viața parohiei mult mai ușor. În plus, prin accesarea saitului parohiei din care provin, cei plecați la muncă în străinătate se vor simți reintegrați în viața Bisericii”, a declarat pr. Apopei Constantin, parohul bisericii Frumosu, protopopiat Ceahlău. „Întrucât internetul este un mijloc de comunicare la nivel global, este bine și frumos să arătăm ceea ce se face în viața unei parohii ortodoxe, în viața protopopiatului și în viața arhiepiscopiei. De aceea cred că o rețea de saituri pentru parohii și mănăstiri este binevenită”, a subliniat pr. Constantin Capșa, parohul bisericii „Buna Vestire” din orașul Piatra Neamț.

Proiectul „Rețeaua de saituri pentru parohii și mănăstiri” a fost demarat în toamna anului 2011 cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și vizează dezvoltarea în primă fază a unei rețele de saituri interconectate dedicate parohiilor din Arhiepiscopia Iaşilor, apoi dezvoltarea unei alte reţele pentru mănăstiri, cele două fiind, la final, de asemenea, interconectate. La final, reţeaua va cuprinde peste 1300 de saituri.

Doxologia Media este o componentă a Sectorului Cultural şi Comunicaţii Media al Arhiepiscopiei Iaşilor. Departamentul de programare, din cadrul Doxologia Media, a dezvoltat până în prezent următoarele saituri: doxologia.ro, providenta.mmb.ro, tabere.mmb.ro, teologiesiviata.ro, scoalavarlaam.ro, gradinitabunavestire.ro şi seminariasi.ro.