Atenție la modul și locul unde aprindem lumânările și candelele

Arhiepiscopia Iaşilor

Atenție la modul și locul unde aprindem lumânările și candelele

În ceea ce privește prevederile le­gis­­lative din domeniul Preve­ni­rii și Stingerii Incendiilor (PSI), adu­­cem la cunoștință tuturor ce­lor interesați, în special condu­că­to­rilor de unități bisericești, per­so­nalului bisericesc, dar și cre­din­cioșilor, că din data de 05.08.2009 a intrat în vigoare Or­­­­dinul comun nr. 28/2338 al Mi­nisterului Administrației și In­ter­nelor și al Ministerului Cultu­rii, Cultelor și Patrimoniului Na­țio­nal, care se referă la Dispozi­țiile ge­­nerale de apărare împotri­va in­cen­diilor la obiectivele de cult.
Întrucât, în timpul slujbelor, în biserici și în afara lor, acolo un­­de sunt locuri special amena­ja­te, din evlavie este acest obicei fru­mos și simbolic de a se aprin­de lumânări sau candele, pe de o par­te, iar lăcașurile de cult, pe de al­tă parte, adăpostesc bunuri sa­cre - care fac parte din patrimoniul bisericesc, multe dintre aces­­te biserici, respectiv mănăs­tiri, fiind ele însele monumente is­torice, care se înscriu în Patri­mo­­niul național sau chiar inter­na­țional (Unesco), din aceste mo­ti­ve, fiecare și toți împreună tre­bu­ie să contribuim la con­serva­rea acestor valori și bunuri din pa­trimoniul Bisericii și prin con­du­ita și evlavia noastră să avem în vedere, în subsidiar, și riscuri­le generate de prezența „focului des­chis“, să avem o atenție în plus și față de aspecte ce țin de mo­­dul și locul unde aprindem aces­te lumânări și candele, în bi­se­rică sau în afara ei, și, de ce nu, fi­e­care la el acasă.
Neglijarea acestor chestiuni de ordinul PSI, improvizațiile de tot felul și lipsa de atenție sau de răs­pundere față de aceste aspec­te reglementate de normele PSI din partea personalului bi­se­ri­cesc, dar și din partea cre­dincio­și­lor au produs de-a lungul tim­pu­lui sau pot produce ori­când in­cen­dii la biserici, respectiv dis­tru­gerea parțială sau tota­lă a unor bunuri din patrimoniul bi­se­ricesc.
Ca în fiecare an, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Paștilor, foarte mulți credincioși participă la slujbele specifice acestei peri­oa­de, existând un flux numeros de persoane care vor lua lumină în noaptea de Înviere; în felul aces­ta, și riscurile de genul celor enu­merate mai sus sunt mai po­si­bile ca oricând și amplificate de nu­mărul mare de persoane care aprind și poartă lumânări sau can­dele în bisericile unde se să­vâr­șesc aceste slujbe.
Această situație trebuie să de­ter­mine din partea preoților, dar și a credincioșilor, o atenție în plus la aceste aspecte de ordinul PSI, astfel încât să fie luate, din timp, anumite măsuri suplimen­ta­re de prevenire a incendiilor sau a unor evenimente nedorite de acest gen.
Cu speranța unor sărbători fe­ri­cite, îndemnăm pe toți la trez­vie și la rugăciune în aștep­ta­rea bu­curiei și a luminii pascale. (pr. Alin-Cristian PREOTU, inspector eparhial în cadrul Comi­te­tu­lui de sănătate și securitate în mun­­că, Arhiepiscopia Iașilor)