Au debutat "Taberele MMB" la Durău şi Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Au debutat "Taberele MMB" la Durău şi Neamţ

    • Au debutat "Taberele MMB" la Durău şi Neamţ
      Au debutat "Taberele MMB" la Durău şi Neamţ

      Au debutat "Taberele MMB" la Durău şi Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor organizează în perioada 18 iunie-9 septembrie, la Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău, şi în perioada 18 iunie-15 iulie, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, "Taberele MMB". Copiii şi tinerii care s-au înscris vor avea un program bine structurat, care va cuprinde ateliere, drumeţii, excursii, toate acestea îmbinate cu programul de rugăciune.

Puteți vedea saitul Taberelor MMB dând clic aici.

Arhiepiscopia Iaşilor va organiza anul acesta o nouă serie de tabere pentru copii şi tineri, la Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău, în perioada 18 iunie-9 septembrie. Seriile săptămânale vor avea şapte zile şi şase nopţi. Spre deosebire de anul trecut, programul are inclus un atelier de tir cu arcul, o excursie la Piatra Neamţ, plimbare cu vaporaşul pe Lacul Bicaz şi telegondola din oraşul de la poalele Muntelui Pietricica. "Celelalte activităţi vor fi structurate după un program care are în vedere grija faţă de copii, faţă de timpul lor. Aproape 40% din program este alocat atelierelor, jocurilor şi interacţiunii între copii, 30% din timp va fi dedicat drumeţiilor şi pelerinajelor, iar restul timpului de 30% este pentru odihna participanţilor. Vor fi organizate ateliere de orientare turistică, muzică, pictură, origami, dans, ele diferind de la o serie la alta, fiind un număr de patru domenii în fiecare săptămână", a spus Doru Barna, coordonatorul taberelor.

Prima tabără a Arhiepiscopiei Iaşilor, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ

Atracţia Taberei "Floare de colţ" de la Durău este jocul "Vânătoare de comori", în care copiii, împărţiţi pe echipe, au de parcurs diferite probe pentru a găsi comoara. În program există seri tematice în care copiii pot viziona un film, dansa ş.a. "Floare de colţ" - Durău se adresează copiilor cu vârste între 9-14 ani, fiind organizată şi o serie specială pentru liceeni în perioada 23-29 iulie. În cele 12 serii de tabără de la Durău vor participa câte 80 de copii în fiecare săptămână.

Pentru prima dată, în acest an va fi organizată, după modelul celei de la Durău, Tabăra "Izvoarele bucuriei", la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. Vor fi ateliere de muzică, pictură, dans şi orientare turistică. Din cele patru serii care vor veni în perioada 18 iunie-15 iulie, mai există locuri disponibile în ultimele două. "Avantajul acestei zone este că se pot face foarte multe drumeţii la obiectivele turistice şi pelerinaje. Fiind organizate de Biserică, aceste tabere vor cuprinde participare la rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi la Sfânta Liturghie (de două ori în fiecare serie). Prin aceste tabere, participanţii îşi pot dezvolta abilităţile personale, creativitatea, spiritul de echipă, capacitatea de comunicare şi, mai ales, bucuria de a-şi face prieteni noi şi de a împărtăşi cu ei lucrurile frumoase", a adăugat Doru Barna.