Binecuvântarea stânii Seminarului „Veniamin Costachi“

Arhiepiscopia Iaşilor

Binecuvântarea stânii Seminarului „Veniamin Costachi“

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a participat aseară la slujba de binecuvântare a stânii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, aflată în apropierea Schitului Cărbuna al Mănăstirii Neamţ. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului ªcolar Judeţean Neamţ, ai Primăriei Târgu Neamţ şi Vânători, profesori ai seminaruli şi elevi. Cu acest prilej, IPS Teofan a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare. Invitaţii au participat, cu toţii, la o manifestare câmpenească, în cadrul căreia s-au servit produse tradiţionale româneşti. (C.C.)