Boboteaza în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

 

Biserica noastră sărbătoreşte mâine praznicul Botezului Domnului. În bisericile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se va oficia Agheazma Mare n cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare. După sfinţirea cea mare a apei, credincioşii vor putea lua Agheazma Mare, care va putea fi gustată în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie, inclusiv.

Ieşenii sunt aşteptaţi mâine la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a participa la slujba Aghezmei Mari, care va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare.

Astăzi, în ajunul Bobotezei, după Sfânta Liturghie, se va săvârşi slujba Aghezmei Mari. „La final, vom merge cu Agheazma Mare la reşedinţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la reşedinţa Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi la chiliile vieţuitorilor din incinta Centrului eparhial pentru a le stropi cu Agheazmă Mare“, a spus arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Astăzi, de la ora 16:00, se va oficia Vecernia mare unită cu Litia. Mâine-dimineaţă, de la ora 7:00, vor fi oficiate Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. „Anul acesta, Boboteaza cade într-o zi de duminică. De aceea, Tipicul arată că ziua de vineri (n.r. ieri) este o zi aliturgică în care se citesc Ceasurile împărăteşti. Sâmbătă (n.r. astăzi), în ajunul Bobotezei, se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Astfel, anul acesta, de Bobotează, se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare“, a explicat arhim. Dosoftei Şcheul.

Agheazmă Mare, timp de opt zile la Catedrala mitropolitană din Iaşi

După rugăciunea Amvonului, se va ieşi în procesiune din Catedrala mitropolitană. Pe treptele din faţa sfântului lăcaş va fi pregătită o masă pentru oficierea Aghezmei Mari. „Pe platoul din faţa catedralei au fost pregătite 12 butoaie cu apă care va fi sfinţită în cadrul slujbei Aghezmei Mari, care va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de soborul de preoţi şi diaconi. După cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va stropi cu Agheazma Mare credincioşii care vor participa la această slujbă. Pentru buna derulare a acestei slujbe, rugăm credincioşii să aibă răbdare la rândul care se va forma, pentru că vom avea Agheazmă Mare pentru toată lumea. Credincioşii vor putea lua Agheazmă Mare timp de opt zile din Catedrala mitropolitană din Iaşi“, a adăugat arhim. Dosoftei Şcheul. Sfinţirea mare a apei din ziua de 6 ianuarie aminteşte de momentul Botezului Domnului de către Sfântul Ioan în Iordan. În casele credincioşilor, Agheazma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii vor gusta din Agheazma Mare în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie, inclusiv. În timpul anului, Agheazma Mare se ia după Taina Spovedaniei, la sfatul duhovnicului, dacă nu se dă Sfânta Împărtăşanie.

Cruci de gheaţă la Oneşti

Slujba Aghezmei Mari va fi oficiată la Oneşti astăzi şi mâine în faţa Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh“. După cum ne-a relalat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, cu acest prilej vor fi pregătite mai multe cruci de gheaţă de către enoriaşii din parohie. „La Oneşti vom avea bucuria să-i oferim din nou Celui ce S-a arătat şi lumea a luminat crucile noastre de gheaţă. Crucea de gheaţă arată una dintre valorile pe care Dumnezeu le-a rânduit şi de care noi să ne bucurăm pe pământ. Grupurile de credincioşi au plecat să caute locurile cele mai potrivite de unde să scoatem gheaţa pentru crucile din ziua de Bobotează. Îl vom ruga pe Domnul Hristos să ne binecuvânteze, să ne sfinţească şi să ridice păcatele noastre când ne vom ruga în faţa crucilor de gheaţă de la Oneşti. Am dorit ca echipele de credincioşi care cunosc locurile potrivite unde poate fi găsită gheaţa cea mai groasă să lucreze la confecţionarea crucilor tradiţionale de Bobotează. Gheaţa va fi adusă sub formă de calupuri mari, pentru ca ulterior să fie sculptate crucile în curtea catedralei. Crucile de gheaţă vor fi stropite cu Agheazmă Mare, care va fi oficiată astăzi după Sfânta Liturghie. Apoi se va continua binecuvântarea caselor credincioşilor“, a amintit pr. protopop Constantin Alupei.

Hram la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ

Biserica mare a Mănăstirii Horaiţa, din judeţul Neamţ, închinată Botezului Domnului, va îmbrăca mâine straie de sărbătoare. În această seară, de la ora 18:00, se va oficia Privegherea, iar mâine- dimineaţă programul liturgic va continua cu Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Slujba Aghezmei Mari va fi oficiată la fântâna din incinta aşezării monahale. „Aşteptăm un număr mare de credincioşi la această sărbătoare deosebită pentru mănăstirea noastră. Întrucât vremea este prielnică, iar temperaturile sunt mai ridicate, drumul către Mănăstirea Horaiţa este practicabil“, a explicat ierom. Vasile Rubin, stareţul Mănăstirii Horaiţa. La Mănăstirea Horaiţa se poate ajunge pe pe drumul naţional 15C Piatra Neamţ-Tg. Neamţ. Din dreptul localităţii Dobreni se mai parcurg 15 kilometri pe drumul judeţean 156A, prin localităţile Negreşti şi Poiana.

De la același autor

Ultimele din categorie