Corul de cameră „Vox Art'Is“ concertează la Filarmonica ieșeană

Arhiepiscopia Iaşilor

Corul de cameră „Vox Art'Is“ concertează la Filarmonica ieșeană

Mâine, 8 aprilie, începând cu ora 19:00, Corul de cameră „Vox Art'Is“ va susține, la Filarmonica de stat „Moldova“ din Iași, un concert de muzică corală a cappélla, cu lucrări specifice sfintelor sărbători de Paști. „Ne bucurăm de faptul că, anul acesta, creștinii sărbătoresc în același timp Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, concertul nostru adresându-se, astfel, tuturor celor care cred că Mântuitorul a înviat cu adevărat și doresc să transforme acest moment într-un prilej de bucurie prin muzică“, a declarat Bogdan Cojocaru, artistul care asigură conducerea muzicală a corului academic.
Programul cuprinde, potrivit dirijorului, piese corale specifice atât ritului ortodox, cât și celui catolic, lucrări mai puțin cunoscute ale unor compozitori precum Johann Sebastian Bach, Anton Bruckner, Francis Poulenc, Olivier Messiaen, Maurice Duruflé, Paul Constantinescu, Achim Stoia, Pascal Bentoiu.