Credincioşii vor primi Sfânta Lumină de la Ierusalim

Arhiepiscopia Iaşilor

Credincioşii vor primi Sfânta Lumină de la Ierusalim

    • Credincioşii vor primi Sfânta Lumină de la Ierusalim
      Credincioşii vor primi Sfânta Lumină de la Ierusalim

      Credincioşii vor primi Sfânta Lumină de la Ierusalim

În noaptea de Înviere, ierarhii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor sluji la catedralele din eparhiile pe care le păstoresc. Şi anul acesta va fi adusă de la Ierusalim Sfânta Lumină.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi în noaptea de Înviere Sfânta Liturghie şi Vecernia din prima zi de Paşti la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În a doua zi de Paşti, Înalt Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ a Cimitirului Pacea din Botoşani.

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia Sfânta Liturghie în noaptea Învierii la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Tot aici va sluji şi Vecernia (a doua Înviere) de duminică, 5 mai. Luni, IPS Pimen va sluji în Catedrala „Învierea Domnului“ din Fălticeni, iar în a treia zi de Paşti va săvârşi Sfânta Liturghie la Căminul de Bătrâni al Mănăstirii Dolhasca din judeţul Suceava.

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi în noaptea de Înviere Sfânta Liturghie şi Vecernia din prima zi de Paşti la Catedrala episcopală din Huşi. În a doua zi de Paşti, Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Dimitrie Cantemir“ din judeţul Vaslui, iar în a treia zi de Paşti, Episcopul Huşilor va sfinţi biserica parohiei Buda-Oşeşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui.

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi în noaptea de Înviere slujba Sfintei Liturghii şi Vecernia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Luni, PS Ioachim Băcăuanul va sluji la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, iar în a treia zi de Paşti va savârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman.

Credincioşii din Moldova vor avea şi anul acesta prilejul de a se bucura de Sfânta Lumină de la Ierusalim, care va fi adusă şi în acest an de la biserica Sfântului Mormânt. Sfânta Lumină va ajunge mai întâi la Bucureşti, iar de aici reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor o vor aduce la Suceava cu avionul, în jurul orei 20:30. Sfânta Lumină va fi oferită delegaţiilor din judeţele Moldovei de către Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. „Nădăjduim ca şi anul acesta, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, să primim Sfânta Lumină de la Ierusalim“, a spus arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.

(Constantin Ciofu)

Citește despre: