„Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”

    • „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”
      Maica Siluana Vlad și arhim. Hrisostom Rădășanu, invitații celei de-a treia conferințe organizate de ASCOR cu prilejul postului Crăciunului / Foto: Oana Nechifor

      Maica Siluana Vlad și arhim. Hrisostom Rădășanu, invitații celei de-a treia conferințe organizate de ASCOR cu prilejul postului Crăciunului / Foto: Oana Nechifor

    • „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

    • „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

    • „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

    • „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

    • „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”
      „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”

      „Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”

A treia din conferințele organizate de ASCOR, filiala Iași, sub genericul „Lumină-n peșteri și în inimi” a avut loc marți, 3 decembrie 2013, în Aula Magna a Universității „Petre Andrei” din Iași. Invitații serii, arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor și maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” le-au vorbit sutelor de tineri prezenți pe tema„Doamne, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”.

„Oameni înviați din morți am mai văzut, dar Maică Fecioară?”

În deschidere, arhim. Hrisostom Rădășanu a apreciat faptul că „lumină” și „moarte” sunt cuvinte asociate mai mult cu praznicul slăvit al Învierii, deși primul cuvânt se regăsește de câteva sute de ori și atunci când se face referire la sărbătoarea Nașterii Domnului.Există totuși olegătură extraordinară între taina care a înconjurat Nașterea Mântuitorului și Învierea Domnului, așa cum au remarcat și Sfinții Părinți. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că mai mare este sărbătoarea Nașterii Domnului decât sărbătoarea Învierii și avea argumentul acesta: „oameni înviați din morți am mai văzut, dar Maică Fecioară?”Totodată, cântarea: „N-au cunoscut cum Te-ai întrupat îngerii Tăi cei mai presus de ceruri, și n-au cunoscut cum ai înviat ostașii cei ce Te-au păzit” relevă aceeași înțelegere.

Sfinția sa a invitat publicul la o analiză și o discuție asupra felului în care este pictată scena Nașterii Domnului în icoana fidelă tradiției bizantine slave, subliniind particularitățile și paradoxurile acesteia.

„Boul și asinul și-au cunoscut Stăpânul, dar tu, Israele, n-ai făcut-o”

„Ce vedem în această icoană nu este o scenă obișnuită a unei nașteri. M-a intrigat dintotdeauna această atitudine a Maicii Domnului, faptul că Ea nu se uită la Prunc în momentul cel mai plin de afecțiune pentru o femeie. Mâinile și le ține în jurul gâtului, parcă pentru a înăbuși un suspin. Uitați-vă mai apoi la locul unde este pus Iisus: într-o mare întunecime. Lângă Prunc, două capete de animale stau deasupra ieslei Mântuitorului Iisus Hristos:, „boul și asinul și-au cunoscut Stăpânul, dar tu, Israele, n-ai făcut-o” - un reproș al Proorocului Isaia. Priviți fașa lui Iisus. În vechime, copiii nu se înfășau, erau înveliți cu totul într-un fel de scutec; Iisus este înfășat cu feșe subțiri. Unde am mai văzut această imagine? La giulgiul Mântuitorului. Aceea seamănă a iesle? Mai degrabă a sicriu. Apoi vedem pe cei trei magi aducând aur, smirnă și tămâie: tămâie ca unui Dumnezeu, aur, ca unui împărat și smirnă, ca unui mort. Deja începem într-o altă notă: unde mai sunt clopoțeii, beteaua, neaua și toate celelalte?”, întreabă retoric arhim. Hrisostom Rădășanu.

Unii pictori mai moderni încearcă să schimbe această perspectivă: Maica Domnului se uită cu drag spre Prunc sau de multe ori chiar își apropie fața ei de fața Lui; sfinția sa apreciază că este un moment de delicatețe legitim, dar nu în scena Nașterii Domnului, care ne introduce în misterul însuși al tainei venirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume.

„Maica Domnului ne invită să abordăm relația cu Hristos pe dinlăuntru”

În icoanele tradiției apusene, Iisus este reprezentat izvorând raze. În icoana Nașterii, Iisus este înfățișat cu aureolă, dar în poziția umilă a Celui ce este așezat în mormânt, pentru că mormânt al înțelegerii trebuie să fie raportarea noastră la taina Nașterii Fiului lui Dumnezeu în lume.

„Dacă vrem să avem un Crăciun frumos cu Hristos, e necesar să abordăm  existențial și teologic ceea ce se petrece în această icoană a Nașterii. Nu te aștepta să înțelegi ce s-a întâmplat acolo. Însăși Maica Domnului, în momentul în care contemplă ce este cu adevărat venirea lui Hristos în lume, își întoarce fața, nu vrea să o abordeze catafatic, frontal. Ci Ea însăși, care L-a purtat în pântece pe Hristos, ne invită să tratăm această relație cu El în mod apofatic, pe dinlăuntru, nu pe dinafară” apreciază arhim. Hrisostom Rădășanu.

„Știu că de partea mea este Cel care S-a pus pentru mine pe Sine în mormânt”

Așadar, nu orice înțelegere a noastră în ceea ce-L privește pe Dumnzeu înseamnă în mod automat un plus. Uneori este bine să ne întoarcem cu fața de la Dumnezeu pentru a pricepe despre ce este vorba în relația noastră cu El. Și, potrivit părintelui consilier, fără moarte, nu există această relație. Hristos a venit în lume să confrunte boala finală care este moartea, pe care o cultivăm în fiecare zi prin tot ceea ce facem.

„De aceea eu mă rog  „Doamne, luminează-mi ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte”. Pentru că El ne arată, în mormânt fiind pus, că se poate să fie și o adormire întru viață. Când încerc cât de cât să-L întâlnesc pe acest Hristos, Care a venit să confrunte moartea din mine, atunci mă simt plin de nădejde, căci știu că de partea mea este Cel care S-a pus pentru mine pe Sine în mormânt și jertfă mai mare decât aceasta pentru prietenia dintre noi nu cred că există”, consideră arhim. Hrisostom Rădășanu.       

„Ne naștem cu niște tipare care ne arată cum să vedem lumea”

În continuare, maica Siluana Vlad a îndemnat la o conștientizare și o recunoaștere a faptului „că în noi este întuneric și boală”, explicând cum filtrul simțurilor ne influențează viața.

 „Noi percepem lumea prin simțuri și cu mintea alegem câteva informații din această realitate. Nu vedem tot și din ceea  ce vedem, nici nu luăm tot. Astfel se formează nu o imagine reală a realității, ci una contruită, refăcută, completată de noi cu imaginarul nostru. Fiecare proiectează pe obiectul respectiv ceea ce-l interesează pe el, ce nevoi și ce sentimente are. Noi nu vedem, ci proiectăm adâncul nostru bolnav de frică, în primul rând, și aceasta este vederea pătimașă. Cu cât privirea noastră este mai bolnavă, cu atât viața noastră a fost mai încărcată și cu atât imaginea noastră despre noi și ceea ce ne înconjoară este mai deformată. În plus, noi ne naștem cu niște tipare care ne arată cum să vedem lumea și ce să vedem, ce este interesant, ce este important pentru noi și ce nu”, subliniază maica Siluana Vlad.  

Contemplarea este vederea nepătimașă

Potrivit sfinției sale, vederea nepătimașă este ca cea a heruvimilor, a îngerilor cu ochi mulți, iar în Biserică aceasta se numește contemplare. Heruvimii văd, dar nu interpretează. N-au emoții, n-au percepții, n-au trup. Și mintea omului este capabilă să vadă fără să comenteze, fără să interpreteze și fără să-și pună amprenta pasională. Ea este capabilă să culeagă înțelesuri prin simpla privire. „De aceea, un sfânt se poate uita la tine și să-ți spună ce o să se întâmple sau ce ai făcut înainte. Nu este o ghicire, nu este un calcul. Când ajungem să privim așa, Îl contemplăm pe Dumnezeu, Îl vedem pe Dumnezeu în creație, Îi simțim prezența și înțelegem ce a vrut când a făcut un anume lucru, nu ca o explicație din dicționar, ci ca ceva direct”, apreciază maica Siluana Vlad.

Experiența, cultura și achizițiile noastre sunt de fapt bârna din ochiul nostru. Curățarea ochiului presupune îndepărtarea tuturor tiparelor care ne determină privirea și atitudinea, pentru că în funcție de ce privesc, asta gândesc, în funcție de ce gândesc, asta simt. Fără întruparea lui Dumnezeu, fără asumarea acestei boli care este în noi, nu am fi putut să ajungem la luminare și la vederea lui Dumnezeu. De aceea ne botezăm, de aceea ne spovedim și ne împărtășim.

 „Când intrăm în relație vie cu Dumnezeu, totul se recuperează”

În momentul în care vom începe să vedem curat, vom înțelege ce înseamnă bucurie, vom pricepe că ne-am născut să fim fericiți, vom înțelege că tot ceea ce credeam că am pierdut nu s-a pierdut. Cea mai mare bucurie și minunea pe care o trăim noi în Dumnezeu este că nimic nu e ratat. Tot ce e ratat, tot ce e pierdut este așa pentru că e privit și trăit fără Dumnezeu. În clipa când venim la Dumnezeu și mergem să ne spovedim și această Taină cutremurătoare ne ajută să intrăm în relație vie cu Dumnezeu, totul se recuperează”, subliniază maica Siluana Vlad.

„Indiferent de cum este adâncul nostru - peșteră sărăcăcioasă, întuneric, moarte - Hristos este acolo, cel puțin la toți cei botezați; nu-L vom găsi în altă parte. Aceasta este calea pe care El a ales-o pentru e ne vorbi și nu cred că poate fi vreuna mai autentică și mai adecvată. Tu, Doamne, Ți-ai asumat lucrul acesta când ai venit la mine, știai ce vei găsi, și cu toate acestea ai venit. Cred că din acest motiv e frumos Crăciunul”, a concluzionat arhim. Hrisostom Rădășanu.