Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei

Arhiepiscopia Iaşilor

Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei

    • Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei
      Foto: Ionuţ Rebegea

      Foto: Ionuţ Rebegea

    • Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei
      Foto: Ioan Apetrei

      Foto: Ioan Apetrei

    • Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei
      Foto: Ioan Apetrei

      Foto: Ioan Apetrei

Biserica, prin intermediul preoţilor din parohii, poate contribui la conservarea şi colectarea fotografiilor vechi, unele dintre ele deosebit de valoroase. Aceasta a fost concluzia dezbaterii lansate în jurul lansării primelor volume din seria „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte“ de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi.

Sala „Diotima“ a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi a găzduit luni, 8 iunie 2015, lansarea seriei „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte“. Cei peste 50 de participanţi au avut parte de o seară deosebită, în care au aflat lucruri inedite despre marele fotograf de la dr. Richard Constantinescu, redactor-şef al Editurii Filos, şi de la Cezar Popescu, îngrijitorul colecţiei. Evenimentul a fost moderat de Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“. A fost o seară deosebită ce s-a bucurat de un „public participativ“, după cum a apreciat Cezar Popescu, una dintre cele mai pertinente intervenţii aparţinând jurnalistei Otilia Bălinişteanu, de la „Ziarul Lumina“ al Patriarhiei Române. Otilia Bălinişteanu a amintit de micile, dar semnificativele colecţii de fotografie ce se regăsesc în unele sate din Moldova, cu precădere în Bucovina şi în părţile Neamţului, mai ales în muzeele parohiale. Au fost lansate diferite idei referitoare la modalităţile de aducere la lumină a fotografiilor vechi, o soluţie fiind aceea ca preoţii să adune de la credincioşi imagini de altădată, care să fie mai apoi centralizate într-o bază de date. Seara s-a încheiat cu o serie de concluzii, în perioada următoare, atât membrii Clubului Fotografilor, cât şi reprezentanţii Editurii Filos urmând să întreprindă proiecte comune pentru ca fotografiile vechi să fie valorificate. Participanţii au avut posibilitatea să cumpere primele două volume din seria „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte“. Volumele publicate de Editura Filos în cadrul seriei de autor Costică Acsinte reprezintă un amplu proiect de valorificare a operei cunoscutului fotograf român. Primele două cărţi au fost grupate sub tema vieţii sociale, fiecare titlu urmând a avea o temă bine conturată, evidenţiată de fotografii. Valoarea documentară incontestabilă a acestor fotografii, prin care se întrezăreşte o parte a culturii noastre dintr-un secol tumultuos, rezidă tocmai din faptul că oferă o imagine amplă asupra a cine eram, de la regalitate, oameni importanţi ai vremii la oameni simpli. Costică Acsinte (1897-1984) a fost fotograf de război în prima conflagraţie mondială. S-a retras în Slobozia, deschizându-şi un studio foto, ce l-a consacrat ca unul dintre puţinii fotografi profesionişti din acea perioadă.

Citește despre: