Instalarea noului paroh de la Orășeni Vale

Arhiepiscopia Iaşilor

Instalarea noului paroh de la Orășeni Vale

    • Instalarea noului paroh de la Orășeni Vale
      Instalarea noului paroh de la Orășeni Vale

      Instalarea noului paroh de la Orășeni Vale

În ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, la parohia cu acest hram din satul Orășeni Vale, Protopopiatul Botoșani, a avut loc instalarea noului preot paroh.

În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, la parohia cu acest hram din satul Orășeni Vale, comuna Curtești, Protopopiatul Botoșani, a avut loc instalarea noului preot paroh, Andrei Anușca. Sfânta Liturghie a fost condusă de ierom. Pimen, viețuitor la Mănăstirea Popăuți și fiu al satului, iar ceremonia de instalare, de către pr. misionar Petru Fercal ca delegat din partea pr. Lucian Leonte, protopop de Botoșani.
La sfârșitul Sfintei Liturghii oficiată în sobor, noul paroh a rostit un cuvânt ce a cuprins mulțumiri adresate Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, familiei, foștilor enoriași de la Socrujeni, preoților veniți, fostului preot paroh și celor prezenți la sărbătoare, încheiat cu câteva cuvinte despre preoție, și intenții pentru viitorul program pastoral al parohiei. Partea a doua a evenimetului s-a desfășurat la casa parohială, acolo unde s-a pregătit o masă în cinstea momentului. De altfel, toți credincioșii prezenți la slujbă au primit la sfârșit iconițe cu Sf. Parascheva, câte un exemplar al primului număr al foii parohiale „Literă și Duh“, dar și prăjituri, bomboane fondante și câte un pahar cu vin.
Aerul de sărbătoare s-a făcut simțit mai ales datorită mulțimii de credincioși, gospodari și creștini evlavioși care au făcut o primire călduroasă părintelui Andrei. (A. A.)