Mihai Eminescu, omagiat prin manifestări cultural-religioase

Arhiepiscopia Iaşilor

Mihai Eminescu, omagiat prin manifestări cultural-religioase

    • Mihai Eminescu, omagiat prin manifestări cultural-religioase
      Mihai Eminescu, omagiat prin manifestări cultural-religioase

      Mihai Eminescu, omagiat prin manifestări cultural-religioase

În toată Moldova sunt organizate în aceste zile ample manifestări dedicate împlinirii a 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Pe lângă slujbele de pomenire, vor avea loc şezători culturale, expoziţii de fotografie, dar şi lansări de volume.

Poetul Mihai Eminescu va fi omagiat astăzi în comuna Vorona din judeţul Botoşani. În cadrul „Zilelor Eminescu“, la Şcoala „Raluca Iuraşcu“ din satul Joldeşti va fi organizată, începând cu ora 14:00, o şezătoare cultural-artistică, la care vor asista invitaţi din toată ţara. După şezătoare, va fi organizat un pelerinaj la mănăstirile Vorona şi Sihastria Voronei, după cum ne-a relatat părintele Cristian Ştefan, de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Vorona - Centru, Protopopiatul Botoşani. Pe 14 şi 15 ianuarie 2015, la Botoşani, se desfăşoară „Zilele Eminescu“, organizate de Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Fundaţia Culturală „Hyperion - Caiete Botoşănene“ - Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“, Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani şi Muzeul Judeţean Botoşani, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu“ - Vorona. Mâine-dimineaţă, de la ora 9:30, vor fi depuse jerbe la statuia poetului din faţa Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani. De la ora 10:00, la Biserica Uspenia din Botoşani va fi oficiată o slujbă de Te Deum, urmată de recitalul „Metanie Ţie, Doamne“, susţinut de actorul Constantin Chiriac. În continuare, se va sluji Parastasul pentru marele poet la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Ipoteşti. La ora 11:30, la Memorialul Ipoteşti -Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“ va avea loc deschiderea „Zilelor Eminescu“, ediţia a 47-a. În aceeaşi zi, în sala de expoziţii temporare „Horia Bernea“ va avea loc expoziţia de fotografie „Scriitori printre noi“, organizată de Clubul Fotografilor din Iaşi (autori: Claudiu Bîrliba, Cristian Gafiţescu, Adrian Purice şi Ioan Apetrei). La Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani va avea loc, de la ora 17:00, Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ - 2014.

Festival literar, la Suceava

În zilele de 13 şi 14 ianuarie 2015, la Suceava are loc Festivalul Literar „Mihai Eminescu“, ediţia a XXIV, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera“, Primăria comunei Şerbăuţi, Primăria comunei Putna şi Mănăstirea Putna. La Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din Suceava a avut loc ieri manifestarea „Sub semnul poetului“, urmată de lansări de carte la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera“ din Suceava. În această dimineaţă, de la ora 9:00, vor fi depuse coroane la bustul poetului Mihai Eminescu din Suceava, apoi la şcoala din Călineşti Cuparencu va avea loc un spectacol dedicat poetului Mihai Eminescu. Tot azi, de la ora 13:00, la Mănăstirea Putna va fi depusă o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu şi vor fi decernate premiile „Mihai Eminescu“ pentru exegeză eminesciană pe 2014.

Citește despre: