Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

    • Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț
      Slujba Parastasului pentru Mihai Eminescu la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț/ Foto: Lucian Filip

      Slujba Parastasului pentru Mihai Eminescu la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț/ Foto: Lucian Filip

    • Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț
      Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

      Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

    • Mihai Eminescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț
      Pomelnicul familiei Eminescu

      Pomelnicul familiei Eminescu

Potrivit unei tradiții deja împământenite la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, duminică, 15 iunie a.c., au avut loc o serie de manifestări dedicate lui Mihai Eminescu, organizate de Asociația Culturală Vovidenia-Neamț, prilejuite de împlinirea a 125 de ani de când poetul nepereche al românilor a ferit perdeaua acestui veac, sălășluindu-se în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

După oficierea Sfintei Liturghii s-a săvârșit slujba Parastasului  pentru Mihai Eminescu și familia lui. Egumenul schitului, arhim. Mihail Daniliuc, le-a vorbit celor prezenți despre legătura poetului cu zona Neamțului, amintind că Eminescu a locuit la Mănăstirea Neamț cinci luni de zile, timp în care, potrivit însemnărilor vremii, obișnuia să urce și dealul Vovideniei, către locul cel tihnit numit mai târziu „poiana liniștii” de un alt mare scriitor al literaturii române, Mihail Sadoveanu. Vorbitorul a mai subliniat legătura puternică a lui Eminescu cu viața monahală prin rudele sale călugărite, căci doi frați și patru surori de-ai mamei sale, alături de o verișoară primară, făceau parte din cinul monahal. Pentru viețuirea lor deosebită maicile Iurașcu au fost trecute în Patericul Românesc.

„Dorim  ca de acolo, din înaltul Cerului, să vadă că nu l-am uitat, ci dimpotrivă, i-am «troienit» cu drag memoria”

De asemenea, s-a făcut vorbire și despre o legătură de prietenie dintre bunicul după tată al scriitorului, Vasile Iurașcu și Veniamin Costachi, Mitropolitul de atunci al Moldovei. Părintele Mihail Daniliuc a mai subliniat: „înălțăm rugăciuni pentru Eminescu și din acest loc, deoarece stihuitorul a pășit pe aceste străvechi meleaguri într-o perioadă grea a vieții și dorim  ca de acolo, din înaltul Cerului, să vadă că nu l-am uitat, ci dimpotrivă, i-am « troienit» cu drag memoria”.  

În același cuvânt s-a evidențiat necesitatea ca pe lângă evenimentele culturale, să se săvârșească și slujbe de pomenire pentru oamenii de cultură ai națiunii românești, ca bucuria și comemorarea să fie deplină, căci, îngrijindu-ne de sufletele lor, ne arătăm prin fapte dragostea şi recunoștința față de ei: „a iubi cu adevărat, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, este echivalentul dorinței ca acea persoană să nu mai moară niciodată. Înălțând rugăciuni pentru ei, nădăjduim că Dumnezeu, Făcătorul veacurilor, le va rândui nepieritoare existență în lumina și iubirea nesfârșită a Împărăției Cerurilor”.

În final, egumenul Vovideniei a mai adăugat: „acum, la ceas comemorativ, îngăduie-ne, mărite Eminescu, să-ți fim aproape cu recunoștință ție, celui ce ai cântat atât de dulce în limba românească și ai iubit cu foc nestins sângele din care ai răsărit. Odată cu aceasta să ne arătăm prinosul față de Dumnezeu, Care, din poporul român «te-a sorbit pe tine,  geniu al  neamului,  cum soarbe soarele un nour din marea de amar»”.