Moaștele Sfântului Gheorghe la parohia Secu-Tașca

Arhiepiscopia Iaşilor

Moaștele Sfântului Gheorghe la parohia Secu-Tașca

O părticică din moaștele Sfântului M. Mc. Gheorghe din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, vor fi aduse astăzi în procesiune la Biserica „Schimbarea la Față“ a parohiei Secu-Tașca, Protopopiatul Piatra Neamț

O părticică din moaștele Sfântului M. Mc. Gheorghe din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, vor fi aduse astăzi în procesiune la Biserica „Schimbarea la Față“ a parohiei Secu-Tașca, Protopopiatul Piatra Neamț. Pelerinajul cu moaștele Sfântului Gheorghe se va desfășura cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și se va încheia duminică. Programul liturgic dedicat hramului bisericii parohiei Secu-Tașca va începe astăzi cu slujba Vecerniei unită cu Litia și va continua mâine dimineață, de sărbătoarea Schimbării la Față, cu Sfânta Liturghie. La final va avea loc concert de cântări religioase. „La hramul din acest an sărbătorim un an de când demisolul bisericii noastre a fost sfințit de către PS Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor“, a declarat pr. paroh Dănuț Gheorghiță Caia. (C.C.)