Oaspeţi de seamă la Agapia şi Văratec

Arhiepiscopia Iaşilor

Oaspeţi de seamă la Agapia şi Văratec

    • Oaspeţi de seamă la Agapia şi Văratec
      Oaspeţi de seamă la Agapia şi Văratec

      Oaspeţi de seamă la Agapia şi Văratec

Obştile maicilor de la mănăstirile nemţene Agapia şi Văratec au avut duminică seara şi ieri oaspeţi de seamă, în mijlocul lor aflându-se Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Hristofor, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit primat al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. Cei doi Întâistătători au fost însoţiţi de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Delegaţia de ierarhi a făcut un prim popas la Mănăstirea Agapia, unde a fost întâmpinată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, de maica stareţă Olimpiada Chiriac şi soborul de maici, precum şi de elevele Seminarului Teologic "Sfânta Cuvioasă Parascheva". În biserica mănăstirii a fost săvârşit un Te Deum în cinstea celor doi întâistătători şi a celorlalţi membri ai delegaţiei, după care maica stareţă a prezentat pe scurt trecutul mănăstirii şi lucrările de consolidare şi modernizare ce s-au făcut în ultima perioadă, precum şi contribuţia pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut-o la această mănăstire în timpul în care era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

La rândul său, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre rolul misionar al acestei mănăstiri-simbol pentru românii ortodocşi, apreciind statornicia în credinţă şi în rugăciune a maicilor de aici, subliniind rolul seminarului teologic pentru fete de la mănăstire. "Această biserică are însă o comoară şi mai mare decât arta, respectiv continuitatea, perseverenţa şi fidelitatea sau statornicia în rugăciune şi în credinţă şi în mărturia adusă în fiecare timp. Chiar şi în timpul comunismului a rămas statornică în credinţă şi a împlinit o misiune prin însuşi faptul că exista şi că aici continuau rugăciunile potrivit tradiţiei noastre ortodoxe. Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că maicile din această mănăstire sunt harnice şi pe lângă rugăciune au dezvoltat şi cultivat simţul artistic al artei bisericeşti şi al artei populare cu influenţă creştină, şi, mai recent, prezenţa seminarului teologic pentru fete, începând cu anul 1990, a fost o mărturie în plus, a contribuţiei acestei mănăstiri la educaţia tinerilor", a arătat în cuvântul său Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat rolul misionar pe care îl au aşezămintele monahale. "Mănăstirile au fost întotdeauna locuri de pelerinaj, iar pelerinajul, o lucrare de împrospătare spirituală, o lucrare de înnoire duhovnicească. Hramurile nu sunt simple sărbători, hramurile sunt evenimente misionare", a explicat Preafericirea Sa, după care a dăruit mănăstirii cărţi de cult, dar şi obiecte liturgice, primind de la maici lucruri realizate în atelierele aşezământului monahal.

Întâmpinaţi de maici cu lumânări aprinse

De la Mănăstirea Agapia, oaspeţii au mers la Mănăstirea Văratec. Şi aici, soborul maicilor şi mai mulţi localnici au aşteptat delegaţia cu lumânări aprinse şi cu flori, primind binecuvântarea celor patru ierarhi. După Te Deum-ul din biserica mănăstirii, maica stareţă, stavrofora Iosefina Giosanu, a prezentat mănăstirea şi trecutul său istoric, precum şi rolul său, mulţumind celor doi Întâistătători pentru popasul făcut în mijlocul obştii mănăstirii, cunoscute şi cu numele de Grădina Maicii Domnului şi a Cuviosului Iosif de la Văratec. "Noi, cinul monahal, am ştiut întotdeauna că trebuie să lucrăm cu timp şi fără timp ca pentru Dumnezeu, dând ascultare şi urmând calea pe care înaintaşii noştri îndrumători spirituali ne-o arată. În plan duhovnicesc încercăm cu smerenie să întreţinem lucrarea de zidire sufletească a fiecăreia dintre noi, care nu avem alt scop decât dobândirea mântuirii şi asemănării cu Dumnezeu. În plan administrativ, cultural şi filantropic încercăm să continuăm cu osârdie misiunea pe care ne-aţi încredinţat-o acum câţiva ani şi care a constat în reabilitarea întregului ansamblu arhitectonic al incintei mănăstirii, precum şi finalizarea lucrărilor de la cel mai însemnat aşezământ social-filantropic "Cuvioasa Nazaria"", a spus maica Iosefina.

Patriarhul României şi-a exprimat aprecierea faţă de activitatea social-filantropică din cadrul aşezământului monahal şi a amintit că Preafericitul Părinte Hristofor se află aici pentru prima dată în calitate de Întâistătător al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. A urmat apoi cuvântul Preafericitului Mitropolit primat Hristofor, care a apreciat monahismul din România ce a susţinut credinţa ortodoxă chiar şi în cele mai dificile vremuri.

"Această admiraţie a mea este în primul rând îndreptată către monahismul românesc, pentru că nu în zadar numim acest tărâm al Moldovei "Athosul românesc". Preafericitul Părinte Daniel mi-a arătat harta tuturor mănăstirilor din România, dar cele mai multe dintre ele am văzut că se află aici", a arătat Preafericitul Părinte Hristofor.

De asemenea, ierarhul ceh a amintit legăturile dintre Mănăstirea Văratec şi prima mănăstire ortodoxă moldo-moravă, înfiinţată cu peste 20 de ani în urmă cu ajutorul Arhiepiscopiei Iaşilor, care a trimis opt maici de la Mă-năstirea Văratec. "Recunosc, m-am gândit la greci, m-am gândit la ruşi să ne trimită maici, dar nici nu ne-au trimis, nici răspuns nu ne-au dat. Doar Mitropolitul Daniel de atunci a înţeles situaţia şi împreună cu vrednica de pomenire maica Nazaria au pregătit primele maici care trebuia să vină. La noi era pustiu, nu erau nici călugări, nici maici. Le-am primit ca în familia mea şi tot ce-a fost nevoie am dat din sursele mele", a mai arătat Preafericitul Hristofor.

"Simt că ne înţelegem în Duhul Sfânt"

Ieri, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în biserica Mănăstirii Văratec de Preafericitul Mitropolit primat Hristofor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Preafericirea Sa şi-a exprimat emoţiile simţite în timpul slujbei săvârşite în această mănăstire ce a fost ctitorită de monahia Olimpiada la sfatul Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamţ, mărturisind: "Simt că astăzi ne-am înălţat prin Sfânta Liturghie înaintea momentului Babel şi că ne înţelegem în Duhul Sfânt". Întâistătătorul ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei a dăruit bisericii Mănăstirii Văratec două sfeşnice şi iconiţe pentru obştea de maici.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a răspuns cu bucurie la aprecierile şi mulţumirile Mitropolitului primat Hristofor, invitându-l din nou în Moldova. A subliniat apoi legătura care există între Mănăstirea Văratec şi cea din Moravia, Cehia. "Nu m-am gândit la început cât de necesară este prezenţa măicuţelor de la Văratec în mănăstirea din Cehia. Dar auzindu-vă mărturisind în aceste zile rolul lor, dau slavă lui Dumnezeu că sunt acolo. Nădăjduiesc că şi de acum înainte maicile din Cehia împreună cu maicile din Văratec vor simţi că fac parte din aceeaşi obşte monahală. Măicuţele de aici se vor ruga pentru surorile lor din Cehia pentru ca Dumnezeu să le dăruiască ocrotirea sa cea sfântă, iar măicuţele din Cehia se vor ruga pentru obştea lor mamă din care, în duh şi adevăr, nu s-au despărţit, chiar dacă distanţa geografică este destul de mare", a arătat Mitropolitul Teofan.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preafericitul Mitropolit primat Hristofor, IPS Mitropolit Teofan şi PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul şi preoţii şi stareţii din zona Neamţului prezenţi au vizitat Aşezământul social-filantropic "Cuvioasa Nazaria" din apropierea mănăstirii, care va fi dat în curând în folosinţă. Construcţia acestuia a început în urmă cu opt ani, cu binecuvântarea Arhiepiscopului de atunci al Iaşilor, actualul Patriarh al Bisericii noastre. Aşezământul are 28 de apartamente cu trei camere, săli de mese, cabinet medical, bucătărie, spălătorie, magazie şi un paraclis pentru slujbele bisericeşti, iar de toate acestea se vor bucura bătrâni. (Narcisa Balaban, Foto: Silviu Dascîlu - Ziarul Lumina) Preluare din Ziarul Lumina