Prezentare de proiect la Centrul de copii şi tineret „Hai cu noi“

Arhiepiscopia Iaşilor

Prezentare de proiect la Centrul de copii şi tineret „Hai cu noi“

    • Prezentare de proiect la Centrul de copii şi tineret „Hai cu noi“
      Prezentare de proiect la Centrul de copii şi tineret „Hai cu noi“

      Prezentare de proiect la Centrul de copii şi tineret „Hai cu noi“

La Centrul de copii şi tineret „Hai cu noi“ din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) - filiala Săvineşti a avut loc vineri, 20 iunie 2014, un seminar de prezentare a rezultatelor proiectului „Îndrăzneşte! Talentul tău poate schimba destine!“, finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în acţiune“.

Seminarul a fost continuat de un spectacol artistic (grup vocal şi dansuri populare) însoţit de o expoziţie cu obiecte lucrate manual. Evenimentul a fost coordonat de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, care au pregătit activităţile artistice timp de două luni cu şcolarii din comuna Săvineşti, o parte dintre ei provenind din medii sociale dezavantajate. Scopul proiectului este de a dezvolta spiritul de iniţiativă şi antreprenoriat în rândul tinerilor. În acelaşi timp, el doreşte creşterea gradului de integrare a copiilor şi dezvoltarea aptitudinilor pentru viaţă. În urma derulării acestui proiect, vor fi continuate activităţile cu şi pentru tineret, cu scopul de a stimula implicarea generaţiei tinere în dezvoltarea comunităţii locale din Săvineşti. (Brânduşa Albert)