Program artistic dedicat mamei în parohia Lupăria

Arhiepiscopia Iaşilor

Program artistic dedicat mamei în parohia Lupăria

În biserica parohiei Lupăria, Protopopiatul Hârlău, a avut loc duminică, 6 martie, o activitate culturală dedicată mamei. După Sfânta Liturghie, în cadrul căreia copiii au oferit răspunsurile liturgice, a debutat programul artistic, coordonat de doamna preoteasă Loredana-Maria Bortaş. La acest eveniment au participat, pe lângă 100 de mame, autorităţi locale, reprezentanţi ai Teatrului pentru Copii şi Tineret "Vasilache" din Botoşani, profesori şi apropiaţi ai parohiei Lupăria. La final, părintele paroh Iliuţă-Gabriel Bortaş a oferit flori tuturor credincioaselor din parohie, iar membrii Consiliului parohial au pregătit bucate tradiţionale pentru toţi cei prezenţi. "Chiar dacă această sărbătoare nu are o legătură cu creştinismul ortodox, totuşi pentru faptul că majoritatea enoriaşilor sunt în vârstă şi singuri, ne-am gândit să marcăm acest moment într-un spirit creştinesc. Activitatea în cinstea mamei, care a constat în citirea de poezii şi intonarea de cântece, a fost pregătită la orele de cateheză pe care le derulăm în parohie", a explicat pr. paroh Iliuţă-Gabriel Bortaş. (C.C.)