Resfințire de biserică în Protopopiatul Piatra Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Resfințire de biserică în Protopopiatul Piatra Neamț

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamț, va fi resfințită duminică, 2 mai, de către Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Programul liturgic va începe de dimineață cu sfințirea apei, iar după întâmpinarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan va avea loc slujba de resfințire. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de la ora 9:30 pe un podium special amenajat în curtea bisericii. "Sfântul lăcaș a fost ctitorit de Leon Bogdan și Lucia Kogălniceanu, fiind atestat în 1823, dar ridicat în 1880. De-a lungul timpului au fost efectuate mai multe lucrări, ultima dată fiind resfințit în anul 1986. După 1990 a fost înlocuit acoperișul bisericii și s-a intervenit atât în interior, cât și în exterior (fațada exterioară, pictura interioară, restaurarea catapetesmei etc.), dar au fost achiziționate și obiecte liturgice noi și veșminte preoțești. În același timp a fost reconsolidată o casă parohială, care a fost revendicată după 1990", a relatat pr. paroh Nicolae Coșofreț.