Resfințirea bisericii din Românești

Arhiepiscopia Iaşilor

Resfințirea bisericii din Românești

    • Resfințirea bisericii din Românești
      Resfințirea bisericii din Românești

      Resfințirea bisericii din Românești

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a resfințit pe 31 octombrie Biserica “Sfinții Voievozi“ din parohia Românești, Protopopiatul Săveni.

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a resfințit pe 31 octombrie Biserica “Sfinții Voievozi“ din parohia Românești, Protopopiatul Săveni. După cum ne-a relatat pr. paroh Iulian Moisii, care a primit rangul de iconom, PS Calinic Botoșăneanul a rostit o predică în care a vorbit despre semificațiile Duminicii a XXII-a după Rusalii. Au fost acordate distincții de vrednicie fostului paroh Vasile Marineac, consilierilor parohiei Românești și autorităților locale. Biserica “Sf. Arhangheli“ din parohia Românești a fost ridicată în anul 1852, iar din anul 1992 au început lucrările de consolidare și de extindere. Între anii 1998-2000 a fost efectuată pictura iar între 2000 și 2008 s-a ridicat casa de prăznuire, s-a achiziționat mobilierul din sfântul lăcaș și s-a reparat clopotnița. “Am fost susținuți în special de primarul Gheorghe Huțanu, de Consiliul Local Românești și de enoriașii din parohie. La resfințirea Bisericii Sfinților Arhangheli am avut un sentiment de împlinire al tuturor eforturilor care au fost făcute în cei aproape 20 de ani. Sărbătoarea parohiei noastre a fost un prilej de mulțumire pentru grija cu care ne-a înconjurat Dumnezeu și ne-a ajutat să ajungem la această încununare a strădaniei tuturor ostenelilor. A fost un moment unic ce a avut loc, iată, după 158 de ani de la prima sfințire“, a mărturisit pr. paroh Iulian Moisii.