„Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“

    • „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“
      „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“

      „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, în colaborare cu Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a organizat joi, 9 februarie, lansarea cărţii „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“. La eveniment au participat preoţi, profesori, reprezentanţi ai Editurii Doxologia şi prieteni apropiaţi ai părintelui Mihai Adeodatus Ungureanu, care a semnat noua apariţie editorială.

Sala de conferinţe a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a găzduit o nouă seară de convorbiri spirituale, prilejuită de lansarea volumului „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“. Autorul cărţii este pr. Mihai Adeodatus Ungureanu de la parohia Cucuteni-Leţcani, Protopopiatul Iaşi 1. Moderatorul întâlnirii a fost pr. paroh Mircea Stoleriu, care a remarcat faptul că noua apariţie a Editurii Doxologia „are o importanţă deosebită din punct de vedere practic“. „Atât preoţii, cât şi credincioşii se confruntă adeseori cu diverse probleme atunci când este vorba de ceea ce înseamnă ritual, obicei şi mai ales în ceea ce priveşte înmormântarea. O astfel de carte aduce lămuriri, fiind foarte binevenită. Părintele Mihai Adeodatus Ungureanu înfăţişează elemente care sunt specifice momentului înmormântării“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. Prof. Ovidiu Ursache, directorul Şcolii Generale Leţcani, a subliniat faptul că volumul lansat are un impact deosebit nu doar în plan raţional, ci şi în cel afectiv. „Această carte are un impact deosebit în planul activităţii noastre practice pentru că se pleacă de la idei fundamentale ale credinţei noastre creştin-ortodoxe. Cartea este importantă mai ales din perspectiva pedagogică, a educaţiei religioase, fiind o sinteză a unor lucrări fundamentale din planul credinţei creştin-ortodoxe. Această carte excelează prin raţionalitatea problemelor aduse în discuţie“, a afirmat prof. Ovidiu Ursache.

Răspunsuri legate de ritualul înmormântării

Pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, cel care a prefaţat cartea lansată, a vorbit despre frica de moarte. „Cred că ne temem de moarte pentru că am pierdut scara raiului. Dacă nu ne trăim viaţa aceasta într-o permanentă desăvârşire duhovnicească, avem de ce să ne temem. Există oameni care nu l-au întâlnit pe Hristos în această viaţă. Lor le va fi frică să se întâlnească cu Mântuitorul, pe care nu L-au cunoscut. Frica este motivată de faptul că ei nu s-au întâlnit cu Hristos. Dacă ne pregătim pe calea raiului, nu avem frică de moarte, ci bucurie şi nădejde“, a mărturisit pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita. Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, a menţionat că „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“ este „un îndrumar pentru toţi oamenii care se confruntă de-a lungul vieţii cu fenomenul vieţii biologice“. În acelaşi timp, Cătălin Jeckel a amintit că, în lucrarea lansată acum două zile, creştinii vor găsi răspunsuri la probleme punctuale legate de ritualul înmormântării. Părintele Mihai Adeodatus Ungureanu a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântarea de a tipări cartea „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor“, Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru sfaturile acordate, şi tuturor celor care şi-au adus contribuţia la editarea volumului. În continuare, pr. Mihai Adeodatus Ungureanu a făcut o prezentare elaborată a cărţii.