Sărbătoarea parohiei Pancu

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoarea parohiei Pancu

    • Sărbătoarea parohiei Pancu
      Sărbătoarea parohiei Pancu

      Sărbătoarea parohiei Pancu

    • Sărbătoarea parohiei Pancu
      Sărbătoarea parohiei Pancu

      Sărbătoarea parohiei Pancu

Un nou sfânt altar închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena s-a ridicat în comuna Vorona din județul Botoșani prin osârdia credincioșilor. După 12 ani de lucrări biserica acestei comunități a fost sfințită.

Un nou sfânt altar închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena s-a ridicat în comuna Vorona din județul Botoșani prin osârdia credincioșilor. După 12 ani de lucrări biserica acestei comunități a fost sfințită.

Osteneala oamenilor a fost încununată de slujba de sfințire oficiată în urmă cu două zile de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sătenii din Pancu i-au așteptat cu ospitalitate pe sutele de credincioși care au venit la această sărbătoare, așezând pe mesele din fața ogrăzilor flori, pâine, vin și sare. Pe garduri oamenii au pus covoare tradiționale și au urat bun venit musafirilor. Deși vremea a fost rece dimineață, spre prânz razele soarelui s-au revărsat peste chipurile și așa luminate ale celor prezenți, care s-au bucurat adăpându-se din rugăciunile slujbei de sfințire și Sfintei Liturghii. Răspunsurile la strană au fost date de membrii corului Bisericii “Sf. Ap. Petru și Pavel“ – Bărboi din Iași, dirijat de Mirabela Iușcă. După Sfânta Evanghelie, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificațiile perocopei evanghelice.

Sub pastorația a trei preoți

La finalul slujbei, pr. Lucian Leonte a citit hrisovul de sfințire a Bisericii “Sf. Împ. Constantin și Elena“ iar pr. Silviu Petrovici, care a suplinit filia Pancu timp de aproape zece ani, a susținut o alocuțiune în care a amintit cele mai importante momente ale zidirii sfântului lăcaș târnosit. Părintele Ciprian Munteanu, cel care a și continuat, în perioada 2008-2009, lucrările la biserică (completarea mobilierului bisericesc, achiziționarea cărților de cult, împrejmuirea cu gard și montarea porților), a mulțumit Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Române Ortodoxe a Italiei, pentru că i-a dat binecuvântare să participe la evenimentul petrecut acum două zile. “Aici, în această biserică, am văzut pentru prima dată ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Aici am slujit pentru prima dată, fiind alături de credincioși atât în zilele de bucurie cât și în cele de tristețe“, a spus pr. Ciprian Munteanu.
A urmat cuvântul părintelui paroh Simeon Relu Enache, care, deși păstorește la Pancu doar de câteva luni, a realizat mai multe lucrări la Biserica “Sf. Împ. Constantin și Elena“: amenajarea drumului de acces către sfântul lăcaș, înlocuirea geamurilor, izolarea și zugrăvirea, continuarea picturii, construirea lumânărarului, efectuarea de reparație și finisaje. “Finalizarea acestui sfânt lăcaș este lucrarea harului lui Dumnezeu, pe care l-am primit și eu, prin Taina Hirotoniei, pe 12 martie 2010. În această zi de 12 martie se sărbătoresc Sfinții Teofan Mărturisitorul, Grigorie Dialogul și Simeon Noul Teolog", a amintit pr. Simeon Relu Enache, care, “în semn de comuniune cu sfinții“, a oferit Înalt Preasfințitului Părinte Teofan icoana cu cei trei sfinți pomeniți de Biserica Ortodoxă pe 12 martie.

"Când oamenii caută biserica, veselesc zidurile și sfinții zugrăviți"

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a mulțumit tuturor celor care au sprijinit ridicarea bisericii parohiale din Pancu, exprimându-și nădejdea că pr. paroh Simeon Relu Enache va lucra în continuare la “datoria pe care o are, în misiunea pe care a primit-o, în binecuvântarea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu de a fi păstor de suflete“. “Nădăjduiesc că enoriașii din această parohie vor simți această biserică ca pe casa lor. Nădăjduiesc că veți participa duminică de duminică la Sfânta Liturghie pentru că doar astfel biserica își împlinește rostul. Când oamenii caută biserica, veselesc zidurile și sfinții zugrăviți. Îl rog pe Dumnezeu să vă binecuvinteze cu harul, cu iertarea și cu iubirea Sa. Să vă dăruiască legătură statornică cu biserica, familie binecuvântată și răbdare în ispite“, a spus IPS Teofan. La final, a avut loc o slujbă de Parastas pentru ctitorii trecuți la Domnul.


După 2004 s-a amenajat drumul de acces spre Pancu

Biserica “Sf. Împ. Constantin și Elena“ a fost ridicată între anii 1998-2007, prin extinderea unei mai vechi capele mortuare. Piatra de temelie a fost pusă de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Pictura a fost realizată de o echipă de pictori compusă din: pr. Marian Petrovici, Vasile Tofan și Iuliana Franțescu. De-a lungul timpului, lucrările au fost supraveghiate de PS Calinic Botoșăneanul și de pr. protopop Lucian Leonte. Prin grija domnului Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona, după anul 2004 a fost amenajat drumul de acces spre satul Pancu, acesta fiind aproape impracticabil la acea vreme. (Constantin Ciofu)