Schimb de experiență în “Insula Sfinților”

Arhiepiscopia Iaşilor

Schimb de experiență în “Insula Sfinților”

    • Schimb de experiență în “Insula Sfinților”
      Schimb de experiență în “Insula Sfinților”

      Schimb de experiență în “Insula Sfinților”

În perioada 4-8 octombrie 2010, un grup de preoți și voluntari implicați în activitățile cu tinerii din MMB, coordonatori ai ATOR, au făcut un pelerinaj în Insula Cipru.

În perioada 4-8 octombrie 2010, un grup de preoți și voluntari implicați în activitățile cu tinerii din Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB), coordonatori ai Asociației Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), au făcut un pelerinaj în Insula Cipru.

Grupul a fost condus de protos. Nicodim Petre, secretar la Cancelaria eparhială a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și a avut drept scop schimbul de experiență, dar și găsirea de soluții pentru intensificarea și eficientizarea activităților cu tinerii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Pelerinajul s-a derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Insula Cipru, loc încărcat de istorie, “Insula Sfinților“, cum a fost numită de un cipriot, a oferit în același timp posibilitatea de a vizita frumoasele mănăstiri care o împodobesc, precum și închinarea la numeroasele moaște păstrate cu sfințenie în aceste adevărate fortărețe ale spiritualității creștine.
Călătoria a început pe 4 octombrie 2010. La sosirea pe Aeroportul din Larnaca am fost întâmpinați de pr. Mihai Ciolpan, unul din cei doi preoți români care s-au ocupat de delegația română pe întreaga perioadă a șederii în insulă. De la aeroport grupul s-a deplasat la Limasol, unde am fost așteptați cu multă căldură de familia domnului Cătălin Toader, unul dintre românii stabiliți în Cipru. În cadrul pelerinajului în insula Cipru au fost vizitate următoarele obiective: Mănăstirea Stavrovouni, care se spune că a fost fondată de Sfânta Elena și unde se află o parte din lemnul Sfintei Cruci, Mănăstirea Trooditissa, Mănăstirea “Sf. Neofit“ din Pafos, Mănăstirea Maheras, Mănăstirea “Sfântul Ioan Botezatorul“, Messapotamou, Mănăstirea Omodos, unde se afla o altă bucată din lemnul Sfintei Cruci, precum și capul Sfântului Apostol Filip, Mănăstirea Kikkos, Mănăstirea “Sf. Gheorghe Alamanu“. De asemenea a fost vizitat locul din Pafos, unde potrivit relatării din cartea Faptele Apostolilor, a fost biciuit Sf. Apostol Pavel, dar și cea mai mare biserică parohială din Cipru, care se află în satul Kiperounta și care adăpostește moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul. În Limasol, pelerinii s-au închinat la moaștele Sfântului Ioan cel Milostiv, iar în Larnaca au trăit bucuria de a se închina la moaștele Sfântului Lazăr, cel înviat din morți.

Întâlnire cu PS Nicolae, Episcop-vicar al Mitropoliei din Limasol

Pentru pelerinii români, bucuria slujirii Sfintei Liturghii a fost împlinită joi, la Mănăstirea “Sfântul Neofit“ din Pafos, dar și vineri, în biserica din Limasol, unde, unul dintre preoții slujitori ai bisericii este celălalt preot român care s-a ocupat de pelerinii din Moldova, părintele Cătălin Ionel. În seara zilei de marți, 5 octombrie 2010, grupul din România a avut o întâlnire la Reședința episcopală din Limasol, cu PS Nicolae, Episcop-vicar al Mitropoliei din Limasol, coordonatorul activităților cu tinerii din această eparhie. Pe durata întâlnirii, PS Nicolae, sistematic și cu multă răbdare, a prezentat activitățile cu tinerii din Biserica lui Hristos dreptmăritoare în Insula Ciprului, nuanțând adeseori prin răspunsul la întrebările oaspeților români aspecte particulare ale misiunii creștine în rândul tinerilor ciprioți. Au fost discuții privitoare la ora de religie din școli, la programul catehetic parohial, conceput la nivel eparhial și atent urmărit în desfășurare ulterior în parohii, despre activitățile cu tinerii din timpul liber și în mod deosebit despre tabăra organizată de Mitropolie pentru tineri în localitatea Saitas. De fapt, joi, 7 octombrie 2010, grupul a vizitat tabăra din localitatea Saitas apreciind dotarea generoasă a bazei materiale a taberei, ce poate asigura funcționarea în condiții optime a taberelor cu 150 de tineri. În timpul șederii pe Insula Cipru s-au vizitat și două așezări care conservă în mod autentic specificul național: satul Lefkara, sat tipic de argintari, și satul Omodos, sat tradițional cunoscut în întreaga țară pentru meșteșugul dantelei bine păstrat și promovat aici. Vineri, 8 octombrie 2010, mulțumind lui Dumnezeu pentru bucuria de a fi fost părtași la ritmul vieții duhovnicești din Insula Ciprului, cu nădejdea în ajutorul Lui pentru a pune în lucrare cunoștințe dobândite în acest loc binecuvântat, grupul de pelerini s-a întors în România. (pr. Cristian Ștefan)