Ședință de constituire a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Ședință de constituire a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași se vor desfășura, astăzi, lucrările de constituire a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor pentru perioada 2010-2014. Lucrările vor fi precedate de slujba Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala mitropolitană din Iași, începând cu ora 9:00, în cadrul căreia se va săvârși slujba de Te Deum. În cadrul ședinței de constituire se vor verifica și valida mandatele celor zece clerici și 20 de mireni aleși de cele zece circumscripții electorale bisericești constituite la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor. Apoi se vor alege membrii celor cinci comisii ale Adunării Eparhiale: Comisia organizatorică, juridică și de validare; Comisia administrativ-bise­ricească; Comisia culturală și edu­cațională; Comisia economică, bugetară și patrimonială; Comisia social-filantropică. Tot în cadrul acestei ședințe vor fi aleși membrii Consiliului eparhial (trei clerici și șase mireni) și vor fi dele­gați cei trei membri (un cleric și doi mireni) care vor reprezenta Arhiepiscopia Iașilor în Adunarea Națională Bisericească. Un alt punct de pe ordinea de zi a acestei ședințe o reprezintă alegerea membrilor Consistoriului eparhial (trei membri titulari și doi supleanți) și desemnarea, din partea Arhiepiscopiei Iașilor, a clericilor care vor face parte din Consis­toriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)