Ședința preoților din Protopopiatul Pașcani

Arhiepiscopia Iaşilor

Ședința preoților din Protopopiatul Pașcani

    • Ședința preoților din Protopopiatul Pașcani
      Ședința preoților din Protopopiatul Pașcani

      Ședința preoților din Protopopiatul Pașcani

La sediul Protopopiatului Pașcani a avut loc marți conferința lunară cu preoții.

La sediul Protopopiatului Pașcani a avut loc marți conferința lunară cu preoții în cadrul căreia a fost susținut referatul “Pocăința, mijloc de îndreptare a omului“. După cum ne-a relatat pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Pașcani, s-a recomandat ca prin Taina Spovedaniei credincioșii să fie chemați, o dată cu mărturisirea păcatelor, să postească, să se roage, să facă milostenie, înțelegând că pocăința nu este doar o taină, ci și o virtute. “S-a recomandat realizarea unui program care să cuprindă activități cultural-duhovnicești, social-filantropice și misionare în această perioadă și mai ales în perioada Crăciunului. S-au abordat, de asemenea, mai multe probleme administrative și s-a discutat despre organizarea unui concert al Corului “Învierea“ al Protopopiatului Pașcani și a unui unui concurs al corurilor parohiilor din Protopopiatul Pașcani care va avea loc pe 8 ianuarie la Târgu Frumos“, a spus pr. protopop Pavel Postolachi. (C.C.)