Ștefan cel Mare la ceas de sărbătoare și binecuvântare

Arhiepiscopia Iaşilor

Ștefan cel Mare la ceas de sărbătoare și binecuvântare

    • Ștefan cel Mare la ceas de sărbătoare și binecuvântare
      Ștefan cel Mare la ceas de sărbătoare și binecuvântare

      Ștefan cel Mare la ceas de sărbătoare și binecuvântare

Data de 2 iulie 2010 a devenit prilej de sărbătoare și pentru locuitorii comunei Ștefan cel Mare din județul Neamț, aflată în apropiere de ctitoria binecredinciosului voievod de la Războieni.

Data de 2 iulie 2010 a devenit prilej de sărbătoare și pentru locuitorii comunei Ștefan cel Mare din județul Neamț, aflată în apropiere de ctitoria binecredinciosului voievod de la Războieni. După ce satul Șerbești și-a schimbat denumirea primind numele cel cinstit al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Bunul Dumnezeu a rânduit să se zidească aici și un al doilea lăcaș de închinare care să-l primească ocrotitor pe Sfântul Voievod Ștefan, în sat fiind și ctitoria lui Vasile Lupu, cunoscută sub numele de Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Șerbești. La un an de la hirotonia și instalarea ca paroh al noii parohii, preotul Cătălin Bucur a încununat lucrările de înzestrare a paraclisului printr-o slujbă solemnă la care a participat un impresionant sobor de 15 preoți. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a remarcat faptul că, după vremea ploioasă din ultimele zile, Sf. Ștefan cel Mare a binecuvântat așezarea nemțeană cu cer senin și vreme bună, arătând astfel că, deși iubea locurile mlăștinoase, le folosea în mod strategic doar pentru nimicirea dușmanilor credinței. Tot cu acest prilej s-a sfințit și căminul cultural, renovat din fonduri europene, reușindu-se astfel să se împletească armonios, ca de fiecare dată, cultul și cultura și s-a fundamentat colaborarea cu școala din comună pentru programele catehetice ale parohiei, părintele aplicând deja proiectul „Hristos împărtășit copiilor“.
Slujba a avut și caracter catehetic, desfășurându-se sub egida Crezului ortodox și a Autocefaliei românești, dar și comemorativ, atât pentru ostenitorii parohiei, cât și pentru părintele Constantin Bobric (fost paroh al parohiei Vaduri, trecut la cele veșnice de curând). Întreaga activitate s-a finalizat cu tradiționala masă a dragostei, mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care cu îmbelșugare le-a revărsat asupra enoriașilor localității aflate sub ocrotirea binecredinciosului voievod. „Buna mireasmă a credinței creștinilor din această zonă este alăturarea firească la demnitatea Sfântului Voievod Ștefan, cel care și-a ales pentru sine partea cea bună asemeni Martei din evanghelia zilei. Stadiul lucrărilor din parohie și dorința de înălțare duhovnicească a credincioșilor, atât a celor mai mici cu care ne întâlnim în cateheze, cât și a celor maturi alături de care construim fizic și spiritual trupul nou al acestei parohii, ne arată demni următori ai Binecredinciosului Voievod Ștefan, iubitori de Biserică și de fapta cea bună, care încununează orice ctitorire. Lucrările actuale și cele propuse pentru viitorul apropiat vor alătura bunului renume al Șerbeștilor și mijlocirea în rugăciune a ocrotitorului nostru și al întregii Moldove“, a spus pr. paroh Cătălin Bucur. (pr. Ștefan Zaharia)

Citește despre: