Tabăra „Floare de colţ“ a adus, din nou, multă bucurie

Arhiepiscopia Iaşilor

Tabăra „Floare de colţ“ a adus, din nou, multă bucurie

    • Tabăra „Floare de colţ“ a adus, din nou, multă bucurie

Prima ediţie din acest an a Taberei „Floare de colţ“, organizată în staţiunea Durău, la iniţiativa şi sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, s-a desfăşurat în două serii, în perioadele 3-9 şi 9-15 ianuarie. Potrivit organizatorilor, 125 de copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, din mai multe localităţi ale ţării (Iaşi, Bacău, Oneşti, Câmpulung, Paşcani, Vaslui, Suceava, Deva, Bucureşti etc.), au participat în cele două serii ale taberei.

Faţă de ediţiile precedente, când majoritatea înscrierilor în tabără se făceau preponderent pe grupuri, de regulă prin intermediul profesorilor, învăţătorilor sau preoţilor parohi, o noutate îmbucurătoare la ediţia din acest început de an a reprezentat-o faptul că multe înscrieri au fost făcute direct de către părinţi sau grupuri de părinţi.

„Faptul că nu doar învăţătorii, profesorii de religie sau preoţii parohi, ci chiar mulţi părinţi, care au aflat de această tabără de la alţi părinţi sau din presă, au venit şi şi-au înscris copiii în taberele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este o mare bucurie pentru noi, arătându-ne faptul că acest proiect, de întâlnire a copiilor cu Biserica într-un altfel de cadru, începe să-şi arate roadele. Tot îmbucurător este şi faptul că mulţi copii, dintre cei care au fost, spre exemplu, în tabăra noastră de vară, s-au înscris şi pentru cea de iarnă, spunând că le-au plăcut atmosfera, relaţiile de prietenie legate cu ceilalţi participanţi, cu animatorii şi coordonatorii taberei, astfel că au vrut să repete această experienţă“, spune coordonatorul taberelor organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Doru Barna.

O tabără ce îi obişnuieşte pe copii cu viaţa unui bun creştin

În Tabăra „Floare de colţ“, copiii sunt supravegheaţi în permanenţă de o echipă formată din animatori şi responsabili de ateliere, coordonaţi de preotul director al taberei, şi au la dispoziţie un program plin de activităţi, care le oferă posibilitatea să interacţioneze într-un mod foarte plăcut, să se cunoască pe ei înşişi şi minunatele împrejurimi ale staţiunii Durău. Chiar dacă, la acest început de an, nu a nins suficient pentru a fi desfăşurate cursurile de schi, copiii s-au putut bucura şi descoperi talente poate nebănuite în atelierele de dans, muzică, orientare turistică şi supravieţuire, în activităţile sportive în care au fost implicaţi şi în drumeţiile la Cabana „Fântânele“ sau la Copacul Singuratic. De asemenea, printre noutăţile Taberei „Floare de colţ“ din această iarnă s-au numărat cursurile de slackline (traversarea unui versant pe o coardă elastică), orientarea turistică de noapte cu lanternele prin pădure, pentru indentificarea posturilor amplasate pe diferiţi copaci, de pe care trebuiau să culeagă diferite cuvinte, pentru a alcătui ulterior un anumit mesaj. O altă activitate nouă în această ediţie a taberei a fost aşa-numitul „village bound“, prin intermediul cărora copiii au patrulat prin staţiunea Durău, căutând informaţii despre împrejurimile, istoricul, facilităţile şi valorile locului. Seratele speciale i-au încântat, de asemenea, pe copii. În fiecare seară au avut un program diferit, fie că a fost vorba despre cinema, karaoke, seară de dans, vânătoarea de comori sau vestitul foc de tabără. „Culegându-şi forţe proaspete pentru noul semestru şi consumându-şi energia de copii într-un mod recreativ şi constructiv, tabăra îi pregăteşte pe copii pentru viaţă. Mai mult decât atât, rugăciunile zilnice de dimineaţă şi de seară, precum şi participarea la săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi binecuvântarea meselor îi familiarizează şi îi obişnuieşte cu viaţa unui bun creştin. Iar ceea ce ne bucură şi mai mult este faptul că, în mod liber, unii copii aleg să prelungească tabăra şi acasă, împropriindu-şi unele elemente din program pe care le împlinesc şi acasă“, spune Doru Barna.

Condiţiile oferite în Tabăra „Floare de colţ“

Cazarea copiilor veniţi în Tabăra „Floare de colţ“ se face la Hotel „Pelerinul“ (staţiunea Durău, com. Ceahlău, jud. Neamţ), în camere de 2 persoane, cu baie proprie, apă caldă, căldură. La cerere, pot fi grupaţi şi 3 copii într-o cameră. Copiii beneficiază de trei mese pe zi. Mâncarea este atent selecţionată şi gătită de către maicile de la Mănăstirea Durău, fiind servită în restaurantul cu o capacitate de 200 de persoane. În zilele de miercuri şi vineri se va oferi mâncare de post, iar în toate celelalte zile ale săptămânii, meniu de frupt, cu carne. Copiii a căror sănătate presupune un regim special vor primi mâncare corespunzătoare. Mesele, activităţile sportive şi atelierele au loc în incinta Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“, într-un spaţiu sigur. De asemenea, copiii primesc o gustare şi între pauzele de activităţi şi beneficiază de animatori şi coordonatori de ateliere cu experienţă, atent selectaţi şi instruiţi, materiale pentru ateliere, materiale sportive, echipament, asistenţă medicală şi premii.

Următoarea ediţie a Taberei „Floare de colţ“, destinată copiilor cu vârsta între 9-14 ani, se va desfăşura la Durău, din iunie până în septembrie, în serii săptămânale ce încep sâmbăta după-amiaza şi se termină vinerea la amiază. O altă tabără aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este cea de la Neamţ, intitulată „Izvoarele bucuriei“, care se va desfăşura tot în serii săptămânale, din iunie până în iulie.

Impresii ale participanţilor

„N-am să uit cât o să trăiesc această tabără! Am fost o mare şi unită familie! Activităţile au fost cât se poate de interesante, drumeţiile prin locuri prea frumoase şi serile prea scurte, ca să încapă toată energia şi buna dispoziţie pe care o aveam în noi!“ - Irina Anghel

„În primul rând, pot spune că sunt bucuroasă că am venit în această tabără... Mi-a plăcut tot, mai ales ziua de azi nu o voi uita niciodată (plimbarea cu vaporaşul, focul de tabără...) În plus, îmi pare bine că am reuşit să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc, iar rugăciunile de dimineaţă şi slujbele m-au făcut să mă simt mai liberă şi mai liniştită sufleteşte.“ - Constanţa C

„Sunt mama unui băiat de aproape 10 ani, Lăpuşneanu Andrei, din Iaşi, care a participat în Tabăra «Floare de colţ». Felicit organizatorii pentru programele educative şi distractive cu care au umplut timpul copiilor pe toată durata taberei. A fost prima tabără a lui Andrei şi nu mici au fost emoţiile noastre de părinţi. Dar m-am convins de lucrurile foarte bune pe care le învaţă: apropierea de Dumnezeu, liniştea şi tihna rugăciunii, smerenia, modestia, toleranţa. O nouă dimensiune pentru copilul nostru. Felicitări!“ - Lapuşneanu Loredana