Tinerii atoreni din Piatra Neamţ, timp de două zile în tabără la Tarcău

Arhiepiscopia Iaşilor

Tinerii atoreni din Piatra Neamţ, timp de două zile în tabără la Tarcău

    • Tinerii atoreni din Piatra Neamţ, timp de două zile în tabără la Tarcău
      Tinerii atoreni din Piatra Neamţ, timp de două zile în tabără la Tarcău

      Tinerii atoreni din Piatra Neamţ, timp de două zile în tabără la Tarcău

Membrii Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamț, au participat timp de două zile la o tabără în apropierea Mănăstirii Sihăstria Tarcăului.

Tinerii au fost însoţiţi şi coordonaţi de pr. Nicolae Nicău, preşedintele ATOR - filiala Piatra Neamţ, şi de pr. Iustin Rotariu, secretarul filialei. În seara zilei de 8 iunie, atorenii s-au rugat în cadrul slujbei Privegherii, iar mai apoi, într-o atmosferă plină de bucurie, au făcut un foc de tabără, intonând cântece ce evocă bucuria tinereții. În continuare s-a vizionat filmul "Trei Idioți", iar în dimineața zilei de 9 iunie au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Tarcău. "Liniștea din mijlocul naturii, atmosfera plină de bucurie pe care au trăit-o tinerii ne face să ne gândim cu nostalgie la cele două zile pline de armonie, acolo unde tehnologia modernă n-a pătruns încă, acolo unde trăiesc oamenii în mediul autentic de odinioară. La sfârșitul acestor zile pline de lumină duhovniceasă tinerii au primit câte o diplomă, ca semn al prețuirii pentru activitatea depusă în asociația din Piatra Neamț, în anul școlar 2012-2013. Deși acum mulți dintre tineri se îndreaptă spre centrele universitare, au în inimi gândul că lumina și bucuria ce le-au dobândit de-a lungul timpului în asociație îi vor călăuzi în întreaga lor viață spre fapte înălțătoare", a spus pr. Iustin Rotariu.