Filantropie la mănăstirile din zona Buhuşiului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Filantropie la mănăstirile din zona Buhuşiului

    • Filantropie la mănăstirile din zona Buhuşiului
      Filantropie la mănăstirile din zona Buhuşiului

      Filantropie la mănăstirile din zona Buhuşiului

Aşezările monahale din preajma oraşului Buhuşi reprezintă locuri în care filantropia este împletită cu rugăciunea şi ascultarea. Hrana este oferită zilnic atât copiilor nevoiaşi, cât şi bătrânilor singuri sau pelerinilor care vin să se roage. Toate aceste activităţi sunt derulate cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. Activitatea filantropică este completată de parohiile din Protopopiatul Buhuşi.

Ajutorarea celor săraci şi neputincioşi constituie un adevăr de netăgăduit în Biserica Ortodoxă. De altfel, nici un om nu s-ar putea defini ca fiind un creştin adevărat, fără milostenie şi dragoste de semenii aflaţi în necaz. Însă, fără îndoială că locul în care se vede şi se simte cel mai bine bunătatea îl reprezintă mănăstirile, aşezămintele monahale în care pelerin sau simplu rugător găseşti întotdeauna un mic ajutor. „Mănăstirile noastre fac multă filantropie. Un exemplu este acela al mănăstirilor de lângă oraşul Buhuşi. În acea zonă trăiesc multe familii cu situaţie precară, atât materială, cât şi financiară, iar maicile şi călugării vin în ajutorul oamenilor în mod regulat şi de multă vreme“, a explicat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Pentru bătrânii şi copiii care trăiesc în Marginea sau Izvoare, lângă oraşul Buhuşi, drumul către mănăstirile Ciolpani sau Runc este un veritabil pelerinaj pe calea întâlnirii cu Hristos care, prin mâinile maicilor şi călugărilor, le oferă întotdeauna ajutor. Încovoiaţi de povara anilor şi a greutăţilor, nevoiaşii parcurg câte 4-5 kilometri pe jos, aproape zilnic, pentru a veni la mănăstirile de lângă urbea fostelor postavuri. Aici găsesc în permanenţă ceva de mâncare, alimente pentru acasă sau chiar îmbrăcăminte adusă de creştini şi bine chivernisită de maici, cu scopul de a fi împărţite necăjiţilor. Între zidurile sfinţite de nevoinţa şi osteneala monahală, milostenia este o stare de fapt, pe cât de firească, pe atât de impresionantă ochilor şi auzului celor care îşi imaginează lumea ca fiind ticsită de egocentrici şi nepăsători. Însă, actul caritabil al celor care şi-au dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu este cel mai adesea unul tăcut şi modest.

Patru kilometri pe jos pentru o masă caldă

La Ciolpani, acolo unde programul de rugăciuni şi ascultare ziua începe la ora 5:00 dimineaţa şi se încheie la apusul soarelui, adică spre ora 21:00, copiii din zonele învecinate se simt ca acasă. Vin de la şcolile din Buhuşi, pentru a se bucura şi a se împărtăşi atât din bucatele mănăstireşti, cât şi din dragoste şi ajutor. „Avem câteva familii cu mulţi copii din cartierul Marginea şi din Buhuşi care vin aproape zilnic la mănăstire pentru a primi mâncare. Sunt familii care au câte şase, şapte copii, fără nici un venit, pe care încercăm să le sprijinim după puterile noastre. Sunt copii buni care merg la şcoală şi învaţă bine. Tot ceea ce le oferim este din veniturile proprii ale mănăstirii. De câţiva ani încercăm să le asigurăm un minimum de hrană, iar când se iveşte ocazia le dăruim şi îmbrăcăminte, din cea adusă la mănăstire de unii credincioşi“, ne-a declarat stavrofora Lucia Chirvasă, stareţa Mănăstirii Ciolpani.

Situaţia este asemănătoare şi la Mănăstirea Runc, acolo unde părintele stareţ Macarie Costea împarte din produsele aflate în gospodăria obştii şi familiilor fără posibilităţi materiale şi financiare. „Sunt bătrâni fără pensie, care merg câte 3-4 kilometri pe jos până aici, la biserică, pentru a fi ajutaţi. Avem şi câteva familii cu mulţi copii cărora le dăm alimente la pachet. Din producţia mănăstirii mai ducem şi la spital, la Buhuşi“, a explicat părintele Macarie.

De altfel, situaţia existentă în cartierele mărginaşe ale acestui orăşel este binecunoscută şi de preoţii din zonă, care organizează adesea campanii de ajutoare a copiilor, în mod special a celor care doresc să ajungă la şcoală, să înveţe, pentru a-şi depăşi condiţia umană nefastă. „În Protopopiatul Buhuşi, preoţii, alături de credincioşi, s-au implicat în ajutorarea copiilor din cartierul Marginea şi nu numai, care învaţă la şcolile din oraş. S-au derulat acţiuni filantropice, mergându-se la casele acestora şi oferindu-li-se alimente, rechizite şi alte produse“, a menţionat preotul protopop Cozma Vasile.