Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit astăzi Parastasul pentru episcopul Melchisedec Ştefănescu, la împlinirea a 190 de ani de la naşterea ierarhului. Slujba a fost oficiată lângă bustul ilustrului ierarh din curtea aşezământului ce poartă numele. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, pentru sufletul fostului episcop al Romanului s-au rugat preoţi, profesori, elevi ai Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ şi copii din cadrul Centrului de Zi pentru Copii din familii în dificultate al Fundaţiei „Episcop Melchisedec“. La final, PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a reliefat personalitatea episcopului Melchisedec şi rolul pe care l-a jucat în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Eparhiei Romanului. „Începând cu anul 2000, eparhia noastră şi apoi Fundaţia «Episcop Melchisedec» a organizat mai multe manifestări religioase care au avut ca scop evocarea personalităţii marcante a episcopului Melchisedec. Noi am avut şansa ca acest episcop să fie din părţile Neamţului, astăzi împlinindu-se 190 de ani de la naşterea lui. Melchisedec Ştefănescu s-a născut în localitatea Gârcina, judeţul Neamţ, în familia preotului Petrache şi prezbitera Anastasia Ştefănescu. A fost fiul unui preot evlavios, care a avut mai mulţi copii, dintre care cinci şi-au afierosit viaţa slujirii lui Dumnezeu. Între aceştia a fost şi Mihail, devenit după călugărie Melchisedec, nume pe care l-a purtat cu demnitate şi cinste, devenind nume de rezonanţă în istoriografia noastră“, a amintit PS Ioachim Băcăuanul, care a continuat să vorbească despre realizările deosebite ale episcopului Melchisedec.

Contribuţie deosebită pentru Unirea din 1859

„După ce a urmat şcolile vremii, a ajuns unul dintre cei remarcabili episcopi ai Bisericii noastre. S-a implicat în toate ramurile societăţii timpului său. Este cunoscut ca fiind participant şi corifeu al Unirii Moldovei cu Ţara Românească, fiind unul dintre fervenţii episcopi care s-a ocupat de Autocefalia Bisericii noastre. Iată, astăzi (n.r. ieri), ne aflăm în aşezământul unde îşi doarme somnul de veci. Cu darul lui Dumnezeu, aşezământul pe care l-a lăsat moştenire a fost restaurat. Astăzi, copiii din centrul de zi se bucură de condiţii moderne, pregătindu-se pentru a deveni oamenii de mâine ai societăţii. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prin Melchisedec Ştefănescu, a devenit una dintre cele mai importante eparhii ale Bisericii noastre. Prin această slujbă, la împlinirea a 190 de ani de la naşterea sa, noi înălţăm memoria, activitatea şi faptele episcopului Melchisedec“, a remarcat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. După cuvântul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, cei prezenţi au aşezat o floare la mormântul episcopului Melchisedec Ştefănescu. „Un moment emoţionant a fost atunci când copiii de la Grădiniţa «Episcop Melchisedec» s-au rugat alături de Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Micuţii au depus flori în semn de recunoştinţă pentru acest mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, ctitorul Fundaţiei «Episcop Melchisedec» în care învaţă, primesc ajutor şi susţinere financiară copiii din familiile cu posibilităţi materiale reduse“, a relatat părintele inspector Constantin Gherasim.

Episcop erudit, dedicat culturii

Episcopul Melchisedec Ştefănescu s-a născut la 15 februarie 1823, în localitatea Gârcina din judeţul Neamţ, într-o familie de preot. A urmat studiile Seminarului de la Socola (1834-1841 şi 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848-1851), unde a obţinut titlul de „Magistru în teologie şi litere“. A fost învăţător în Şerbeşti - Neamţ (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848), din nou profesor la acelaşi seminar (1851-1856), apoi profesor şi director la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Huşi (1856-1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), fiind hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1852) şi arhimandrit (1853). A fost locţiitor de episcop la Huşi (1861-1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos“ în 1862, locţiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865-1879). La 22 februarie 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până pe 16 mai 1892, când a plecat la cele veşnice.