PS Ioachim Băcăuanul, distins de Universitatea „George Bacovia“ din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

PS Ioachim Băcăuanul, distins de Universitatea „George Bacovia“ din Bacău

Cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de învăţământ superior privat în Bacău, Senatul Universităţii „George Bacovia“ din Bacău a oferit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, diploma de excelenţă, în semn de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei la valorile gândirii ştiinţifice şi susţinerii sistemului de învăţământ superior. Evenimentul a avut loc ieri, 17 mai, în Aula „Moldova“ a Universităţii „George Bacovia“, în contextul serbării a 20 de ani de existenţă a instituţiei, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate universităţi de învăţământ superior privat din zona Moldovei. (C.C.)