Workshop despre dependenţa de alcool, la Sascut

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Workshop despre dependenţa de alcool, la Sascut

    • Workshop despre dependenţa de alcool, la Sascut
      Workshop despre dependenţa de alcool, la Sascut

      Workshop despre dependenţa de alcool, la Sascut

În parohia Pănceşti, Protopopiatul Sascut, a fost organizat marţi, 22 noiembrie, un workshop pe tema dependenţei de alcool şi de alte droguri, în cadrul proiectului „Dependenţa de alcool, o boală a sufletului“. Întâlnirea a fost moderată de reprezentanţii Centrului „Izvorul Tămăduirii“ al Fundaţiei „Episcop Melchisedec Ştefănescu“.

Preoţii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului pot participa la întâlniri care au ca temă dependenţa de alcool şi de alte droguri. Primul workshop pe această temă, în cadrul proiectului „Dependenţa de alcool, o boală a sufletului“, a avut loc în Centrul de zi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Pănceşti, Protopopiatul Sascut. Lucrările s-au desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sub coordonarea reprezentanţilor Centrului „Izvorul Tămăduirii“ de prevenire şi consiliere a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri, din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Întâlnirea membrilor Centrului «Izvorul Tămăduirii» cu preoţi ai Protopopiatului Sascut a avut loc pentru că alcoolismul provoacă pagube din punct de vedere material şi spiritual. Cei zece preoţi au luat act de această problematică, iar ulterior, în parohiile în care păstoresc, vor face întâlniri cu enoriaşii dependenţi sau codependenţi de alcool. Întâlnirea de astăzi (n.r. marţi) este prima de acest gen din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi de aceea noi ne bucurăm că a început în Protopopiatul Sascut. În zona noastră este o producţie mare de struguri şi implicit cantitatea de alcool este mai mare. Nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta ca această iniţiativă a PS Ioachim Băcăuanul să dea roade şi să reducem pe cât posibil suferinţa provocată de alcoolism în familiile creştinilor noştri“, a declarat pr. Liviu Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. La întâlnirile pe care cei zece preoţi le vor organiza în parohii va participa şi o persoană dependentă de alcool, membră a Asociaţiei „Alcoolici anonimi“. În Protopopiatul Sascut vor fi organizate în perioada următoare şi alte sesiuni cu tema dependenţei de alcool şi de alte droguri.

Program de spiritualitate pentru dependenţii de alcool

Echipa de la Centrul „Izvorul Tămăduirii“ care implementează proiectul „Dependenţa de alcool, o boală a sufletului“ este coordonată de pr. Marius Iacobeanu. Prin intermediul acestui proiect, centrul se adresează preoţilor prin realizarea de workshop-uri. În primă fază sunt organizate sesiuni la nivel de protopopiat cu preoţii, după care sunt organizate întâlniri în parohii, adaptate pentru credincioşi. „Medicina recunoaşte din ce în ce mai mult rolul programelor bazate pe spiritualitate, în ceea ce priveşte dependenţa de alcool şi alte droguri. În cele din urmă, alcoolismul este o boală a sufletului, un gol sufletesc pe care oamenii încearcă să-l umple cu tot felul de surogate. Prima luptă o dăm cu familia pentru că astfel vom putea intra în contact cu alcoolicii, pentru a-i consilia. Alcoolicii vor putea să vină la Centrul «Izvorul Tămăduirii» din Bacău. Dacă pregătim prin terapie un codependent, el poate veni în parohie şi să realizeze un grup de suport“, a declarat pr. Marius Iacobeanu, coordonatorul proiectului.