La Sibiu are loc o conferinţă despre economia socială

Arhiepiscopia Sibiului

La Sibiu are loc o conferinţă despre economia socială

    • La Sibiu are loc o conferinţă despre economia socială
      La Sibiu are loc o conferinţă despre economia socială

      La Sibiu are loc o conferinţă despre economia socială

Federaţia "Filantropia" şi Asociaţia "Filantropia" Sibiu organizează astăzi, începând cu ora 11:00, un eveniment de diseminare a conceptului de economie socială şi a aplicaţiilor practice ale acestuia, în cadrul proiectului "Întrepinderi Sociale pentru Incluziune Socială", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi implementat de Federaţia "Filantropia".

Evenimentul, găzduit de Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, are ca obiective popularizarea domeniului, stimularea interesului şi interconectarea persoanelor din mai multe medii (organizaţii non-guvernamentale, mediul de afaceri, comunităţi locale). Temele dezbătute se referă la studii privind întreprinderile sociale, precizări cu privire la impactul social al dezvoltării acestui tip de întreprinderi şi elemente de legislaţie. Ele vor încuraja participanţii în a identifica posibile idei de afaceri de pus în aplicare în cadrul unor întreprinderi sociale, pornind de la exemple dezvoltate în România, dar şi în alte ţări din Europa Centrală şi America Latină.

Participanţii au ocazia să schimbe informaţii despre stadiul elaborării proiectului de lege a economiei sociale, dezvoltat de Ministerul Muncii, să discute conţinutul acestuia şi să formuleze opinii despre prevederile legislative oportune. La eveniment iau parte reprezentanţii organizaţiilor şi structurilor bisericeşti din Arhiepiscopia Sibiului, de pe raza judeţului Sibiu, furnizoare de servicii sociale sau care derulează proiecte sociale, colaboratori ai Biroului de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Sibiului şi ai Asociaţiei "Filantropia" Sibiu.

sursa: ziarullumina.ro