La Sibiu va avea loc un pelerinaj cu ocazia Sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim

Arhiepiscopia Sibiului

La Sibiu va avea loc un pelerinaj cu ocazia Sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim

    • La Sibiu va avea loc un pelerinaj cu ocazia Sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim
      La Sibiu va avea loc un pelerinaj cu ocazia Sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim

      La Sibiu va avea loc un pelerinaj cu ocazia Sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim

Mitropolia Ardealului şi Arhiepiscopia Sibiului organizează pentru prima dată pelerinajul de Florii care va avea loc, sâmbătă 16 aprilie 2011, începând cu ora 16:30.

 Pelerinajul va avea loc la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Grupurile de pelerini vor parcurge un traseu care include mai multe biserici din oraş şi care are ca punct final Catedrala mitropolitană “Sfânta Treime”. La Catedrala mitropolitană pelerinii vor fi întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de părintele protos. Macarie Ţuţul, eclesiarh al Catedralei mitropolitane, preoţii parohi şi credincioşii din parohiile Sibiu Cetate I; Sibiu Cetate II; Calea Poplăcii I; Valea Aurie I; Valea Aurie II; Buna Vestire I; Buna Vestire II; Iosefin III; Ştrand I; Ştrand II; Calea Poplăcii II; Cibin I; Cibin II; Inferior I; Inferior II; Inferior III; Inferior IV; Inferior V. În Catedrală va avea loc, după binecuvântarea icoanelor şi a pelerinilor, Slujba Litiei.

IPS Laurenţiu a arătat că procesiunea este “o încununare a lucrării duhovniceşti a Postului, urmând o veche tradiţie creştină din secolele III şi IV, prezentă la Ierusalim şi la Constantinopol, reînnoită şi în ţara noastră la Iaşi, Bucureşti, precum şi în alte oraşe”. Astfel, “cu părintească dragoste, Vă chemăm pe toţi, fii ai noştri duhovniceşti, ca în Sâmbăta lui Lazăr, după amiaza, să începem prăznuirea Duminicii Floriilor printr-un pelerinaj al credinţei, care să descopere profundele înţelesuri ale acestui măreţ Praznic Împărătesc. Pelerinajul de Florii începe după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr şi vesteşte sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. El este, înainte de toate, o mărturisire vie a bucuriei biruinţei Mântuitorului Hristos asupra morţii, prin învierea lui Lazăr, dar, în acelaşi timp, şi o prevestire a biruinţei Domnului asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului, prin propria Sa înviere din morţi” a arătat părintele Mitropolit Laurenţiu.
 

sursa: mitropoliaardealului.ro