Proiectul FORTE la Sibiu

Arhiepiscopia Sibiului

Proiectul FORTE la Sibiu

    • Proiectul FORTE la Sibiu
      Proiectul FORTE la Sibiu

      Proiectul FORTE la Sibiu

Proiectul „Formare trainică pentru parteneriat social” al Patriarhiei Române a intrat şi la Sibiu în cea de-a doua etapă de implementare, anume cea de evaluare organizaţională.

În aceste zile au avut loc interviuri, discuţii de grup şi chestionare de analiză a activităţii din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.

Datele culese vor fi prezentate într-un raport ce va cuprinde atât o imagine sintetică a eparhiei, cât şi o serie de sugestii de îmbunătăţire a activităţii, a declarat pentru Radio TRINITAS, Gabriela Batâr, evaluator organizaţional şi consultant pe proiecte europene.

Evaluator organizaţional şi consultant pe proiecte europene, Gabriela Batâr. Săptămâna aceasta, parteneri sociali, profesori de religie şi preoţi din eparhie au participat, de asemenea, şi la o şedinţă de evaluare realizată de coordonatorii proiectului la nivel de Patriarhie.

„FORTE” este un proiect derulat de Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română, în parteneriat cu instituţii şi organizaţii de profil din Spania, în scopul dezvoltării capacităţii organizaţionale a structurilor active social din Administraţia Patriarhală şi alte nouă eparhii. Proiectul are 4 mii de beneficiari indirecţi şi se desfăşoară până în august 2013.

sursa: basilica.ro